Extremi de populari și iubiți de fani, artiștii sunt întotdeauna preocupați de felul în care arată. Însa la fel ca restul, au fost și ei mici la un moment dat. Cum arată transformarea radicală a unui cunoscut artist.
În vârstă de 32 de ani este cântăreț, actor, vlogger și lista poate continua, reușind să adune milioane de fani pe rețelele de socializare. Chiar dacă pare că este de o viață în centrul atenției, puțină lume își mai amintește că a devenit cunoscut în anul 2011, datorită serialului „Pariu cu viața” și a formației „LaLa Band”.
Transformarea radicală a unui cunoscut artist. Dorian Popa, imagini de colecție
Probabil ați ghicit deja că este vorba chiar de Dorian Popa. Viața lui este ca o carte deschisă, căci Dorian își ține la curent urmăritorii cu tot ce face. Pe Instagram, artistul a pus o poză cu el de când era mic, iar fanii au fost șocați. ”Poza asta e legendară”, ”Ce repede trece timpul”, au fost doar câteva dintre comentariile fanilor.
Poza a fost realizată la 16 ani, când Dorian nu avea nicio legătură cu lumea mondenă. Acum artistul este unul dintre cei mai bine făcuți bărbați din industria muzicală de la noi. Bărbații îl invidiază, iar femeile îi admiră fizicul bine lucrat. Chiar și piesele lui sunt foarte apreciate și a reușit să câștige admirația multor fani. Se vede cât a avansat din adolescență până acum.
Își va schimba numele din buletin
Recent, Dorian Popa a acceptat una dintre cele mai mari provocări primite până acum. El a dezvăluit mereu că are o doză de nebunie și că este în stare să facă orice și nu s-ar da înapoi de la nicio provocare, precum cea de a-și schimba numele. Astfel, artistul a pornit demersurile pentru a adăuga un nume în buletin.
Numele lui este Dorian Laurențiu Popa, iar în curând în buletinul lui va scrie: Dorian Laurențiu Hâtz Popa. Artistul a ales acest nume pentru că folosește foarte des replica „Hâtz, Johnule”, pentru care a făcut chiar și o melodie alături de Shift, numită „Hâtz”.
Foto: Instagram
Dinescu arde vinetele din cauza invitatei Andreea Berecleanu
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook