Simona Ionescu / Redactor Șef

Viorica de la Clejani și-a cântat durerea, dar i-a făcut pe toți să râdă când a scăpat un „porumbel”

Viorica de la Clejani și-a cântat durerea, dar i-a făcut pe toți să râdă când a scăpat un „porumbel”
Viorica de la Clejani e una din artistele autohtone extrem de îndrăgite. Lumea o adoră atunci când urcă pe scenă, și e mereu curioasă de întâmplările din viața ei.

Miercuri, artista le-a adus oamenilor zâmbetul pe buze. Cu câinele în brațe, artista și-an cântat durerea, într-o postere pe rețelele sociale.  ea cântă pe versurile poeziei „Din bucata mea de pâine” a lui Vasile Militaru. Evident, nu putea să o facă fără patrupedul preferat în brațe. Care, puternic „pătruns” de fiorul artistic, trage un căscat, cât să înghită telefonul cu care e filmată întreaga scenă.

Viorica de la Clejani, nu se poate abține, li, directă cum e, lansează „porumbelul”: „Așa, mânca-ți-aș coa*****, cască!”, îi spune artista, apoi îi aplică un pupic zgomotos pe cap. „Doar câinele mi-a rămas, / Mă apără de necaz,/ Nu doarme zi, și nici noapte, / Mă păzește cu dreptate. / Îl bat și îl dau afară, / Sare gardul, vine iară”, cântă Viorica de la Clejani.

Dacă vreți să continuați melodia, versurile care urmează sunt următoarele: „Omul e și dușmănos, / Chiar de vorbește frumos, / Te vorbește-n față bine / Și-n spate lovește-n tine. / Ce ai, omule, cu mine? / Nu-ți fac nici o stricăciune”.

Câinii îi dau bătăi de cap Vioricăi de la Clejani

Recent, Viorica de la Clejani a susținut un concert pe scena Sălii palatului, ocazie cu care a aflat întreaga audiență ce pacoste de câine are. Soțul ei, iponiță, a decis să îi facp public un acdou, și anume un tablou în care e portretizată. Viorica a avut de c omentat imediat. „Iar îmi aduci tablou? (…) Ioniță, te rog să-l pui bine p-asta, nu ca pe celălalt de l-a mâncat câinele! Sunt frumoasă, așa o să ajung, la dimensiunile astea.”, a spus Viorica de la Clejani, făcându-i pe toți din jur să izbucnească în râs.

Mare iubitoare de animale, Viorica de la Clejani are mai mulți câini. Recent a mai luat unul, de talie mică, ce i-a făcut o surpriză mai puțin dorită. Patrupedul, probabil emoționat de noua sa familie, a decis să o „premieze!” pe aceasta, făcându-și nevoile în mijlocul patului stăpânilor săi.

Sursa foto / video: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre