A murit o cântăreață celebră de muzică populară, recunoscută de Unesco. Era mătușa lui Petrică Mîțu Stoian
Cultura populară românească este mai săracă. Interpreta de muzică populară Domnica Trop s-a stins din viață pe 19 ianuarie, la vârsta de 87 de ani, vestea fiind anunțată de familie. Considerată una dintre cele mai autentice și curate voci ale Mehedințiului, artista a fost declarată în 2013 „Tezaur Uman Viu” de către UNESCO, o recunoaștere supremă pentru cei care păstrează și transmit patrimoniul cultural imaterial.
Domnica Trop s-a născut în 1938, în localitatea Isverna, județul Mehedinți. Povestea ei este una impresionantă: a învățat să cânte singură, în copilărie, în timp ce mergea cu oile și caprele la pășunat. Talentul său nativ a fost remarcat de profesorul Vasile Căpăstru, care a îndrumat-o și a prezentat-o unor mari nume ale muzicii populare românești, precum Maria Ciobanu și Ion Dolănescu.
De aici, drumul ei artistic a fost unul spectaculos: a ajuns să cânte la Radio București și pe marile scene, cucerind publicul prin vocea sa inconfundabilă și prin autenticitatea interpretării. Piese precum „Sara când răsare luna”,„Nu vine neica, nu vine” sau „Fire-al naibului de deal” au devenit adevărate repere ale folclorului românesc.

Domnica Trop a fost, de asemenea, mătușa regretatului Petrică Mîțu Stoian, un alt nume important al muzicii populare românești.
În 2018, artista a primit titlul de Cetățean de Onoare al județului Mehedinți, ca semn de respect pentru întreaga sa activitate și pentru moștenirea culturală lăsată generațiilor viitoare.
Familia a transmis un mesaj emoționant la trecerea sa în neființă: „Cu profundă tristețe ne luăm rămas-bun de la Muma Domnica! De astăzi, cântecul Mehedințiului este mai trist și mai sărac. Muma Domnica Trop, Tezaur Uman Viu și muma cântecului mehedințean, a plecat la cele veșnice. A lăsat în urmă o moștenire neprețuită.
Prin glasul ei, tradiția a rămas vie, iar sufletul satului românesc a fost dus mai departe din generație în generație. A fost o voce a neamului, o inimă plină de dor și o lumină pentru generații întregi de tineri artiști. Cântecul ei nu se va stinge niciodată, pentru că trăiește în sufletele celor care au ascultat-o și au iubit-o.
Dumnezeu să o odihnească în pace, iar cântecul ei să ne rămână veșnic în inimă. Ne plecăm frunțile cu respect și recunoștință pentru tot ce a dăruit neamului nostru. Dumnezeu să o odihnească în pace, iar amintirea ei să rămână veșnic binecuvântată”, a transmis familia artistei.
Mesaje de condoleanțe au fost transmise și de oameni politici precum senatoarea buzoiană Oana Buzatu și reprezentanți ai culturii, care au subliniat că Domnica Trop nu a fost doar o artistă, ci un simbol viu al identității și tradiției românești.
Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!
Eliza Gavrilescu s-a alăturat echipei editoriale Rețete şi Vedete în 2024, aducând cu ea peste un deceniu de experiență în presă. A colaborat și cu site-urile evz.ro și infoactual.ro. De-a lungul carierei, Eliza s-a remarcat prin modul echilibrat în care abordează subiectele, dar și prin seriozitatea și respectul față de public. Profesionalismul și atenția ei pentru corectitudinea informației se regăsesc constant în materialele pe care le semnează.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook