A murit Vlad Ciobanu, unul dintre cei mai valoroși artiști contemporani. A făcut și greva foamei pentru artă

Vlad Ciobanu este unul dintre cei mai cunoscuţi sculptori români contemporani. În 2004 a fost declarat cel mai bun sculptor român. A avut numeroase expoziţii personale sau de grup în ţară, dar şi în străinătate: Olanda, Italia, Spania, Serbia, Bulgaria, Austria, Germania, Franţa.
Monumente importante semnate de Vlad Ciobanu se regăsesc printre altele la: Alexandria – „Eroul Necunoscut”, Alba Iulia – „Regele Ferdinand” sau Oneşti – „Dimitrie Cantemir.

Puțini își amintesc că, în urmă cu 12 ani, în 2012, sculptorul și profesorul Vlad Ciobanu a făcut greva foamei pentru salariile de mizerie cu care erau plătiți profesorii de artă, creatorii de artă – sculptorii și pictorii, pentru confiscarea sediului Uniunii Artiștilor Plastici, pentru confiscarea revoluției și „sancționarea victimelor revoluției” prin tăierea indemnizațiilor primite de revoluționarii lui Mărieș, care intraseră în greva foamei. În declarațiile lui, Vlad Ciobanu spunea că a intrat în greva foamei „pentru tot, pentru toată bătaia de joc” de la acel moment.

Vlad Ciobanu: „Faci pentru că NU poți să NU faci!”

Recent, TVR Cultural a reluat un interviu cu marele sculptor Vlad Ciobanu. Artistul a spus ceva memorabil, valabil la urma-urmei pentru orice profesie: „A fi sculptor, a fi artist reprezintă mai mult decât o profesie, este un act de slujire, este un mod de a fi. Nu faci pentru că poți să faci, faci pentru că Nu poți să Nu faci!”.

Despre copilăria sa, Vlad Ciobanu a spus că de acolo, „de la rădăcini” i se trage arta. „Căutarea este umană. Am copilărit în rai, într-un sat din Vaslui, Pungești. Au fost mari presiuni asupra familiei în anii ’50 – ’60, dar, cu toate astea, m-am bucurat nespus de copilărie. De bunicul meu, de tata, de fraţi. Acolo am descoperit lutul, pământul ce căpăta formă în mâna mea. Desenul, lemnul, lecturile esenţiale, poate… credinţa. Mergeam cu mama la biserică, apoi urmăream armoniile din jurul meu şi începeam să înţeleg că totul are un rost. Acum am planuri mari pentru locurile mele natale. Am vorbit cu primarul şi vreau să fac un muzeu al satului”.

A murit cu puțin timp înainte de a împlini 76 de ani.

Premii importante, pentru recunoașterea valorii artistice

În 1981, a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, iar un an mai târziu venea şi prima recunoaştere, prin acordarea bursei Uniunii Artiştilor Plastici pentru sculptură. Iar distincţiile nu s-au oprit aici: în 1985, i s-a acordat Premiul Concursului pentru Desen şi Sculptură „Amici del Pomero”, Milano (Italia); în 1991, Fundaţia Europeană pentru Relaţii Intelectuale Internaţionale de la Paris îi atribuia o altă bursă de studii cu atât mai importantă, cu cât era mai meritorie; în 1999, a fost distins cu Premiul Uniunii Artiştilor Plastici pentru Artă Ambientală şi în 2005 cu cel pentru Sculptură. Tot în 2005 a fost premiat cu Medalia de aur „Dantesca”, la Ravenna (Italia). Sunt doar câteva dintre reperele unei cariere de peste 50 de ani de creaţie.

A participat la mai multe concursuri internationale precum Concursul de Desen „Juan Miro” Barcelona (1984), Bienala de Sculpturã Micã din Budapesta (1990), iar lucrãrile sale au fãcut parte din expozitii românesti în Rotterdam, Sevilla, Belgrad, Sofia, Viena, Berlin etc.