Park Sung-hoon, protagonistul din sezonul 2 al seriei „Squid Game”, a fost nevoit să își ceară scuze public după ce a distribuit o imagine explicită din versiunea „pentru adulți” a serialului Netflix în care joacă.
Așa cum știți, al doilea sezon al serialului extrem de popular a ajuns pe platforma de streaming în data de 26 decembrie. Pe lângă întoarcerea lui Lee Jung-jae în rolul lui Gi-hun, care este hotărât să distrugă „Squid Games” pentru totdeauna, sezonul nou aduce și noi concurenți. Printre noile apariții se numără foști muzicieni K-pop, precum T.O.P de la BigBang, Yim Si-wan de la ZE:A și Jo Yuri de la Iz*One, iar Park Sung-hoon interpretează rolul lui Hyun-Ju.
Versiunea pentru adulți „Squid Game”, sursă de scandal internațional
Hyun-Ju este o femeie transgender și fost soldat care intră în „Squid Games” pentru a-și plăti operația de schimbare de sex. Actorul care o interpretează a reușit să scandalizeze o lume întreagă după ce a distribuit pe rețelele sociale o imagine explicită dintr-o parodie pornografică a celebrului serial Netflix.
Pe Instagram Stories, Park a postat coperta unui DVD al unui film porno japonez numit „Squirt Game”, însă imaginea a fost rapid ștearsă. Nu înainte însă ca lumea să o observe și să apară critici virulente. În Coreea de Sud, distribuirea materialelor pornografice este considerată o infracțiune și poate atrage o pedeapsă cu închisoarea de până la un an și o amendă.
Unii fani au crezut inițial că contul său ar fi fost piratat. Pe de altă parte, momentul postării a accentuat și mai mult scandalul, deoarece imaginea a apărut chiar în perioada în care Coreea intra într-o perioadă de doliu național de șapte zile din cauza prăbușirii avionului Jeju Air, care a avut loc pe 29 decembrie. Nu puțini au fost internauții care au cerut public eliminarea actorului din serialul la care acesta lucrează în prezent, „The Tyrant’s Chef”, drept pedeapsă pentru gestul necugetat și sfidător.
Agenția care îl reprezintă pe Park, BH Entertainment, a emis o declarație în care își cere scuze. „Actorul Park a postat accidental imaginea, pe care a primit-o printr-un mesaj direct, apăsând din greșeală pe un buton greșit. Actorul a fost și el foarte șocat. Îi pare profund rău pentru această greșeală, având în vedere circumstanțele, și promite să fie extrem de atent pentru a se asigura că nu se va mai întâmpla”, se arată în mesajul transmis publicului.
Dublă controversă. Producătorul seriei a trebuit să dea explicații
În jurul actorului Park Sung-hoon erau deja destule controverse. De exemplu, decizia de a-l distribui pe Park într-un rol de femeie transgender a întâmpinat critici din partea multor persoane, mulți utilizatori de pe rețelele sociale fiind nemulțumiți de alegerea unui actor cisgen în locul unui actor transgender.
Creatorul „Squid Game”, Hwang Dong-hyuk, a declarat presei că se aștepta la această „discuție” atunci când a creat personajul. „La început, când făceam cercetări, m-am gândit să fac o distribuție autentică cu un actor transgender. Când am cercetat în Coreea, am descoperit că aproape nu există actori care să fie deschis transgender, cu atât mai puțin gay, pentru că, din păcate, în societatea coreeană, comunitatea LGBTQ+ este încă marginalizată și ignorată, ceea ce este de-a dreptul sfâșietor”, a spus acesta. De altfel, Netflix a confirmat că au lucrat cu consultanți trans și LGBTQ+ în procesul de creație al sezonului 2.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
- Premieră! O nouă taxă pentru șoferi. Tarifele, în funcție de zonă
- Incredibil! Cine îl susține pe Călin Georgescu. Haos total pe scena politică
- Horoscop 5 ianuarie. Leii, Racii și Taurii sunt favorizați de astre. Să se pregătească de o zi miraculoasă
- Brazii de Crăciun, colectaţi gratuit în Capitală
- Verdictul care îl distruge pe Călin Georgescu: Hotărârile sunt definitive și general obligatorii. Va fi con...
- Asia Express, Proba care a făcut pe Anca Țurcașiu să țipe de frică:„Să mor eu dacă pot să facă asta! Nu pot...
- România își consolidează apărarea cu noi sisteme Patriot
- Ultima apariție a Ronei Hartner. Își pregătise deja locul de veci
- Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
- Ce înseamnă când visezi păduchi - Interpretarea și semnificațiile viselor
- Artista Emaa a devenit mamă pentru prima dată și a ales un nume special pentru fetița ei