„La filmări e bine, momentan suntem în pauză. Am terminat primul sezon de filmat și acum suntem în pauză până începem sezonul următor. Este o atmosferă foarte plăcută, este ceva ce nu am trăit niciodată în viața mea”, a dezvăluit tânărul actor. Marian Olteanu are 30 de ani și e vasluian. A absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” Bucureşti, Facultatea de Teatru, are și un master în Arta actorului, cu prof. Gelu Colceag.
„Mama a insistat foarte mult când am dat la facultate în 2011. Ea m-a dus la București”, a recunoscut actorul în emisiunea lui Cătălin Măruță. Tânărul a dezvăluit că părinții lui și-au dorit întotdeauna să îl vadă pe scenă sau pe micile ecrane. Marian Olteanu a obținut premiul pentru Cea mai bună interpretare masculină, pentru rolul Printzul Mic din „Apa Vie” de Daniel Chirilă, după Frații Grimm, regia și coregrafia Ștefan Lupu, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de povești” – București, anul 2018.
Pasionat de cascadorii, actorul Mihai Olteanu a căzut cu decorul
Talentat și curajos, actorul Marian Olteanu este deja un nume cunoscut pe scena teatrelor din țară și își face singur cascadoriile. În trecut, a avut parte și de adevărate peripeții, pe scena Teatrului Mic din București. „Îmi place să-mi fac singur cascadoriile, deși în unele momente nu mă lasă să le duc până la capăt că sunt puțin prea riscante. Atunci unde se poate mă bag cu mare drag.
Riscante înseamnă să mă arunc, să fac accidente cu mașina. Eu m-aș băga, eu aș vrea, dar nu mă lasă. Aș vrea să fac asta, îmi place să mă bag în chestiile astea complicate de cascadorie, să mă arunc în foc, dar deocamdată nu am experiență”, a povestit actorul Marian Olteanu, în exclusivitate pentru Ego.ro.
„Nu cred că am vreo fobie. De fapt, cred că în viața personală am așa niște temeri mici de tot legate de frica de întuneric. (…) Dar când joc nu mai am nimic. Dispare orice fel de teamă. Dispar toate fricile. Nici cu înălțimea nu am nicio problemă.
Uite acum mi-am adus aminte că la teatru, înainte să se închidă stagiunea, am avut un spectacol și am căzut cu decorul de la 3 metri și jumătate. Nu am frică de înălțime. Cei din sală nu au avut nicio reacție, nu au sunat la 112. Nu s-a întâmplat absolut nimic. Am justificat momentul.
Am avut norocul că totul s-a întâmplat pe semiîntuneric și când s-a aprins lumina o parte din decor era căzut și eram dispărut din scenă”, a mai povestit tânărul actor Marian Olteanu pentru sursa citată.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook