Simona Ionescu / Redactor Șef

Adi Minune a trecut prin emoții mari pentru ginerele și fiica lui. S-a ajuns la spital

Adi Minune a trecut prin emoții mari pentru ginerele și fiica lui. S-a ajuns la spital
Fiica lui Adrian Minune, Carmen, își stăpânește cu greu emoțiile. Soțul său trece prin momente grele.

La 26 de ani, Bogdan Căplescu, soțul lui Carmen și ginerele celebrului Adrian Minune, a trecut prin clipe cumplite. Ce s-a întâmplat.

Adi Minune a trecut prin emoții mari pentru ginerele și fiica lui. S-a ajuns la spital

Adrian Minune și familia sa au trecut recent printr-o situație grea. Ginerele lui a fost internat la spital și operat de urgență. După ce a făcut mai multe investigații, tânărul în vârstă de 26 de ani a aflat că are pietre la fiere și singura soluție ca să fie bine era să se intervină chirurgical. Potrivit informațiilor oferite de Fanatik, el a fost operat laparoscopic, iar operația a decurs foarte bine, așa încât se va recupera destul de repede.

Ce va trebui să facă după operație

Medicii i-au recomandat ca de acum încolo să aibă mare grijă ce preparate consumă, iar o perioadă va trebui să țină o dietă strictă. El urmează să fie externat în curând, iar până atunci este vizitat de toți membrii familiei, care s-au speriat îngrozitor. Singurele informații pe care Carmen le-a oferit a fost că soțul se simte bine în acest moment.

Cununie civilă în mare secret

Fiica lui Adrian Minune și Bogdan s-au căsătorit când tânăra era însărcinată în șapte luni și sunt pur și simplu îndrăgostiți de fetița lor, Sofia. La petrecere au venit cei mai buni prieteni, iar Carmen  a strălucit pur și simplu într-o rochiță lungă, cu aplicații argintii, iar părul a fost prins în coc. Bogdan Căplescu a ales să poarte un costum bleumarin pe care l-a asortat cu o cămașă albă.

Nașii cuplului au fost Bianca Oprișan și Alex Cristescuy, iar mirii au declarat că alegerea lor n-a fost deloc una ușoară. „Acesta este un subiect sensibil pentru că avem mulți prieteni, însă ne dorim foarte tare ca părinții spirituali ai copilului nostru să fie un cuplu care să fie căsătorit, iar printre prietenii noștri, de vârsta noastră, nu se prea numără oameni cu căsnicii.

Încă nu ne-am decis, avem câteva variante, însă nu știm sigur. Cert este că vrem ca aceștia să fie oameni de nădejde pe care copilul nostru să îi perceapă ca pe o a doua familie”, au spus cei doi. Din ceea ce se cunoaște până în acest moment, Bogdan a absolvit Facultatea de Drept, și-a luat masterul și vrea să devină avocat.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre