Simona Ionescu / Redactor Șef

Admitere liceu 2020. Astăzi, 10 iulie, se face repartizarea computerizată

Admitere liceu 2020. Astăzi, 10 iulie, se face repartizarea computerizată
Absolvenții de clasa a VIII-a care au susținut anul acesta Evaluarea națională 2020 se pregătesc să afle unde au fost repartizați la liceu. Astăzi va avea loc repartizarea computerizată.

Repartizarea computerizată pentru admiterea la liceu 2020 se face pe baza mediei de admitere la liceu a elevilor și a opțiunilor completate pe fișele de înscriere. Rezultatele vor fi afișate pe edu.ro.

Admitere la liceu 2020. Astăzi, 10 iulie, se face repartizarea computerizată

Un procent de 76,20% dintre candidaţii prezenţi la Evaluarea naţională (inclusiv etapa specială) au obţinut medii mai mari sau egale cu 5.

Astfel, dintre cei 160.663 de candidaţi prezenţi la Evaluarea naţională (inclusiv etapa specială), 122.357 de candidaţi au obţinut medii mai mari sau egale cu 5. Dintre aceştia, 892 de candidaţi au încheiat examenul cu media generală 10.

Rezultatele la Evaluarea naţională au fost publicate pentru prima dată prin anonimizarea numelui şi a prenumelui, pe baza unui cod unic alocat fiecărui candidat.

A doua etapă a admiterii la liceu

  • 24 iulie 2020. Afișarea centrului de admitere, a situației locurilor rămase libere, inclusiv a celor destinate candidaților romi, a locului de desfășurare și a graficului probelor de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă modernă ori maternă.
  • 27 iulie 2020. Înscrierea candidaților pentru probele de aptitudini sau probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă.
  • 28 – 29 iulie 2020. Desfășurarea/echivalarea probelor de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă.
  • 24 – 30 iulie 2020. Primirea cererilor de înscriere a candidaților care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen și a candidaților care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat, precum și a absolvenților clasei a Vlll-a care nu au susținut evaluarea națională.
  • 30 iulie – 3 august 2020. Repartizarea, de către comisia de admitere județeană/a municipiului București, a candidaților care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar nu și-au depus/transmis dosarele de înscriere în termen și a candidaților care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat, precum și a absolvenților clasei a Vlll-a care nu au susținut evaluarea națională.
  • Repartizarea se face conform unei proceduri stabilite de comisia de admitere județeană/a municipiului București, publicate pe site-ul inspectoratului școlar județean/al municipiului București și comunicate unităților de învățământ până la data de 24 iulie 2020
  • 4 august 2020. Transmiterea către Centrul național de admitere a rezultatelor repartizării prin confirmarea încheierii operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre