Când spui Adrian Minune totul înseamnă distracție, voie bună și glume cât cuprinde. Ce a mai făcut acum artistul.
Adrian Minune face destăinuiri necunoscute despre viața de familie
Unii au crescut pe melodiile lui, alții au râs, au plâns, s-au îndrăgostit. El e Adrian Minune, omul care nu te lasă niciodată la greu și îți umple sufletul cu cântecele sale. Difuzată pe canalul de YouTube theXclusive, emisiunea Fiță cu Adiță a ajuns acasă la Adrian Minune, unde unul dintre cei mai buni cântăreți ai României, a demonstrat încă odată că e cel mai tare.
Adrian Minune și-a primit oaspeții cum se cuvine, a glumit, afirmând că „fratele tău are talent, beau de la șase luni” și a povestit că odată la două săptămâni păstrează obiceiul să adune toată familia pentru a pune țara la cale.
Odată la două săptămâni se taie un porc
Se taie un porc, se face un grătar, o pomana porcului și atunci mănâncă toată strada. „Câteodată tăiem mai mulți, cinci șase porci ca să împărțim. Tatăl meu nu mai există, nici bunica, nici unchiul. Dacă noi mâncăm pe lumea asta, trebuie să mănânce și ei, pe lumea cealaltă.
Pentru că de unde dai și Dumnezeu îți dă. De multe ori poate am rămas fără bani, dar a doua zi, i-am făcut”, a mărturisit Adrian. Cântărețul păstrează această tradiție din copilărie, de la bunicul său, care proceda la fel. De altfel, Adrian și-a amintit de faptul că în acele vremuri cine nu creștea un porc, nu era privit cu ochi buni.
„Așa am crescut la bunicii mei. Să creștem păsări, să mâncăm ouă… Eu am sădit în curte arpagic, vinete, ardei gras, roșii. Iar casa asta e făcută pe locul unde m-am născut. Am dărâmat casa bătrânească din chirpici și am construit asta. Dar nu stau aici, mama locuiește, eu stau la bloc”, s-a destăinuit artistul.
Sursă foto: youtube
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook