Ne așteaptă vremuri grele, pentru că pandemia nu ne lasă. Vom mai avea mult de tras, e de părere Adrian Streinu Cercel.
Adrian Streinu Cercel a dat verdictul. Vom avea cel puțin încă două valuri de pandemie
Președintele Comisiei de sănătate publică din Senat, Adrian Streinu-Cercel, a dat o prognoză sumbră a ceea ce îi așteptă pe români. Nu vom scăpa încă de pandemie, așa cum ne-o dorim, pentru că vom mai avea parte de cel puțin încă două valuri în viitorul apropiat.
„Faptul că la Terapie Intensivă au început să se adune pacienții, denotă clar acest lucru”
„Nu este problema dacă vine sau nu al patrulea val, pentru că al patrulea val este în momentul de față în fața noastră. Faptul că la Terapie Intensivă au început să se adune pacienții, denotă clar acest lucru. Practic, pacienții care sunt în Terapie Intensivă reprezintă acel procent de 5% de cazuri severe.
Și dacă facem calculul înapoi, o să vedeți câte cazuri sunt în realitate, în spatele acestui procent de 5%, deci a numărului de pacienți care sunt în Terapia Intensivă”, a spus Adrian Streinu-Cercel, duminică seară, la Antena 3.
Spitalele au același personal
Și mai grav este faptul că spitalele au același număr de personal, nu s-a schimbat nimic la terapie intensivă. În plus, așa cum ne-am obișnuit, cele două valuri vor veni cu alte variante, pentru că virusul face noi mutații, spune medicul. „Din păcate, noi funcționăm exact cu același personal pe care l-am avut și în urmă cu 8 luni, și în urmă cu 1 an, și în urmă cu 1 an și 8 luni. Practic, aici trebuia să facem o mică dezvoltare.
În sensul să dăm posibilitatea unor specialități colaterali să își facă o dezvoltare pe Terapie Intensivă. În așa fel încât să putem face față următoarelor valuri. Pentru că noi vorbim acum de valul 4, dar trebuie să fim cât se poate de conștienți că pandemia nu se termină cu valul 4 și urmează încă cel puțin încă două valuri de aici încolo, categoric, cu alte variante. (…)
Atât timp cât lumea nu înţelege să se vaccineze în aşa fel încât să pună stop propagării acestui virus, virusul pe măsură ce trece de la o persoană la alta, el va căpăta noi valenţe şi va face noi mutaţii, iar alte noi mutaţii vor face apanajul altor valuri. Deci totul depinde de noi”, a mai spus Adrian Streinu-Cercel.
Sursă foto: alephnews
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook