Adriana Bahmuțeanu și copii au avut prima întâlnire de la moartea tatălui, mediată de experții de la Protecția Copilului. Reprezentanții instituției spun că a fost o întâlnire privată.
„Este un caz mai special din perspectiva mediatizării sale, care vine cu o încărcatură în plus pentru toți cei implicați”
„Colegii de la DGAPSC din zona de reședință a minorilor, practic, au obligația legală de a asigura consilierea și informarea familiilor în astfel de cazuri. Evident, este un caz mai special din perspectiva mediatizării sale, care vine cu o încărcătură în plus pentru toți cei implicați.
Mă bucur că s-a intermediat această întâlnire între copii și mama și sunt convins că în curând va fi o decizie și în instanță specifică pe acest caz”, a declarat șeful Aurorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Rareș Petru Achiriloaie, pentru Realitatea Plus.
Șeful instituției nu a spus despre ce s-a discutat, întrucât a fost o întâlnire „în intimitate totală”. Înainte de întâlnire însă, „copiii au avut o discuție cu colegi psihologi de la sector”.
În grija cui vor rămâne copiii
Unde vor rămâne copiii lui Silviu Prigoană? Potrivit Codului Civil din România, a mai spus Achiriloaie, în astfel de cazuri „ascultarea si opinia copilului este luată în considerare de la vârsta de 10 ani in sus”.
„În momentul de față, ei au încă stabilit domiciliul, din punct de vedere legal, la proprietatea tatălui răposat și colegii de la DGAPSC Sector 6 încearcă să informeze ambele părți cu privire la drepturile și obligațiile lor.
Astfel încât să medieze această situație”, a mai spus acesta. Reprezentantul ANPDCA nu a menționat unde se află copiii în acest moment.
Cine va beneficia de pensia de 11.000 de euro a lui Prigoană
Cu ceva timp în urmă, Silviu Prigoană a mărturisit că pensia sa este de 11.000 de euro. Potrivit legii, un procent de 75% din cuantumul pensiei fostului afacerist va intra în posesia copiilor minori.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook