Simona Ionescu / Redactor Șef

Chiar în ziua Sfintei Marii, Adriana Bahmuțeanu accident Bahmuțeanu a avut de suferit. A suferit un accident și a ajuns la spital.

Bruneta a trecut prin momente de groază și a ajuns pe mâna medicilor. Norocul ei s-a numit soțul, George Restivan, care i-a acordat primul ajutor până când au ajuns cadrele medicale. Ca o gospodină adevărată, fosta soție a lui Silviu Prigoană s-a apucat să gătească, dar din nefericire un pahar s-a spart și s-a tăiat foarte rău.

Sângele a început să curgă atât de tare încât și ea și George s-au speriat îngrozitor. Soțul a făcut tot ce a putut pentru a ține situația sub control, dar vedeta a luat decizia să plece de urgență la spital. Medicii i-au acordat primul ajutor, dar pentru o perioadă vedeta va trebui să stea liniștită.

„Mi-a pus George un cordon ca să oprească sângerarea că îmi curgea sânge foarte rău. A fost horror”

”Am avut un incident exact în ziua în care a venit. Aveam în casă patru copii, pe unchiu și am vrut să le fac ceva de mâncare. Și din greșeală, din cauza vitezei, m-am tăiat într-un pahar, am ajuns la spital.

bahmuteanu america scaled
Adriana Bahmuțeanu accident Bahmuțeanu, vacanță de vis în America

Mi-a pus George un cordon ca să oprească sângerarea că îmi curgea sânge foarte rău. A fost horror”, a declarat Adriana Bahmuțeanu.

„Mie mi-a plăcut oceanul, un loc sălbatic, nu vedeai urmă de civilizație”

Incidentul s-a produs la scurt timp de când Adriana Bahmuțeanu s-a întors dintr-o vacanță binemeritată în America, unde a fost alături de copiii din căsnicia cu Prigoană, dar și de fiul lui George. „A fost frumos, a fost palpitant, a fost obositor pentru că am făcut excursii în fiecare zi și excursiile în America sunt pe distanțe.

Mie mi-a plăcut oceanul, un loc sălbatic, nu vedeai urmă de civilizație. Plaja superbă, totul frumos. Copiii numai în apă au stat”, a mărturisit Adriana Bahmuțeanu în cadrul unui show de televiziune.

Adriana Bahmuțeanu accident a fost unul dintre cele mai înfricoșatoare momente din viața actriței. În timp ce gătea, un pahar s-a spart și ea s-a tăiat profund. Adriana Bahmuțeanu accident ar fi putut lua proporții grave dacă nu ar fi intervenit urgent soțul George Restivan. Sângele curge abundent în aceste situații critice și doar prezența unui om cu minte rece salvează viața. Adriana Bahmuțeanu, poveste înfiorătoare despre decesul copilului. „Trebuia să vii la noi la spital, îi dădeam un cep în cap, îl omoram imediat”.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre