Alex Bodi profită de noua șansă primită. Ultima ieșire e dovada clară că drama cu fosta nevastă s-a stins

Scandalul dintre Alex Bodi și Iulia Sălăgean s-a reaprins în luna mai, atunci când femeia a cerut ordin de protecție pentru ea, precum și pentru fiica lor, Selena. Deși motivele exacte ale cererii nu au fost făcute publice, această acțiune sugera un conflict între Alex Bodi, fosta soție și fiica acestora și dorința mamei de a-și proteja cât mai bine copilul.
Între timp, Alex Bodi a primit săptămâna trecută o nouă șansă. Mai exact, pe data de 13 iunie, magistrații de la Tribunalul Ilfov au admis apelul formulat de Alex Bodi privind ordinul de protecție emis pentru Selena, fiica sa cea mică. Astfel, afaceristul a primit liber la vizite. De fosta soție, de locul ei de muncă, nu are însă voie să se apropie la mai puțin de 100 de metri.
După ce a trecut printr-o adevărată dramă că nu-și poate vedea copilul, iată că rugile i-au fost ascultate lui Alex Bodi. Acesta a profitat și a scos-o pe micuța Selena, în vârstă de 7 ani, în oraș. Nu au fost singuri, ci însoțiți de Chaqueline, fiica în vârstă de 13 ani a afaceristului.
Cei trei au fost în parc, unde au mâncat înghețată, iar Alex Bodi a aflat și ultimele dorințe ale fiicei sale, după ce aceasta i-a spus „tati, mi-a fost dor de tine”. Fetița a dat indicații clare că vrea o jucărie de pluș LaBubu, din cele care au făcut furori pe internet și s-au transformat într-un adevărat trend.
Alex Bodi are două fiice: pe Chaqueline, 13 ani și pe Selena, în vârstă de 7 ani. În ceea ce o privește pe Chaqueline, ea este rodul relației dintre Alex Bodi și Raluca Alexandra, prima sa soție. După despărțire, femeia s-a mutat în Spania, alături de fiica sa, însă aceasta își vizitează tatăl ori de câte ori poate.
De-a lungul timpului, Alex Bodi s-a lăudat că este un tată model, deși preferă să fie sever cu fiicele sale, așa cum a fost tatăl lui cu el.
„Pentru mine, să petrec timp cu fetele mele e cel mai frumos lucru, momentan. E singurul lucru care mă face fericit”, declara Alex Bodi în urmă cu ceva timp.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook