Alex Bodi și Ancuța au ajuns la cuțite! Dovezile infidelității sunt clare – Declarații picante!

Alex Bodi spune că „îi dă liber” Ancuței, în mod public. Îi anunță pe toți cei care au urmărit cu interes relația lor că fata este din nou singură. Povestea lor de dragoste a durat câteva luni, fiind și aceasta, ca și ultimele relații ale bărbatului, plină de tensiuni, cu despărțiri și împăcări. Acum pare că s-a ajuns la o separare definitivă.
Alex Bodi și Anca Chimirel, cunoscută în mediul online drept Anca Kim, au pus punct relației lor. Deja existau zvonuri în acest sens încă de la finele lunii trecute, însă acum Alex Bodi a decis să clarifice lucrurile.
„Ca să nu fie loc de interpretări și alte discuții, vă anunț personal că ‘relația’ mea cu domnișoara Ancuța a luat sfârșit. Fiecare merge pe drumul lui și fiecare e responsabil pentru acțiunile lui! Așa că, ăștia care ați stat mereu la pândă, să știți că e singură fata și nu mai are absolut nicio legătură cu mine! Pace și iubire tuturor!”, a transmis Alex Bodi. Pare că nu prea a avut somn noaptea trecută. Anunțul de maxim interes a fost făcut în jurul orei 3:00 noaptea.
De câteva zile, fostul soț al Biancăi Drăgușanu a încetat să o mai urmărească pe Instagram, iar Anca a șters toate fotografiile în care apăreau împreună. A fost o dragoste cu scântei, dar și cu multe suișuri și coborâșuri, iar ultima împăcare părea să fie una serioasă.
La început, relația a fost discretă, dar în scurt timp cei doi au început să se afișeze împreună la evenimente, iar postările lor sugerau că sunt foarte apropiați. Cu toate acestea, gelozia și neînțelegerile și-au spus cuvântul și, în final, au dus la o nouă despărțire.
Pare însă că nu doar Alex Bodi nu avea somn la ora 3:00. Nici Anca Kim nu dormea. Tânăra a postat și ea despre despărțire:
„Mă bucur să clarific că relația mea cu protagonistul celor mai dramatice telenovele a luat sfârșit. Spoiler alert: fetelor, să nu credeți că el este singur, doar relația cu mine s-a încheiat, celelalte încă rulează. Keep watching…”, a scris tânăra care a devenit cunoscută în spațiul public în urma relației cu Alex Bodi.
Altfel, despre ea se cunosc foarte puține lucruri, neexistând informații oficiale legate de ocupația sa. S-a vehiculat doar că ar fi din Târgu Jiu și că ar avea un fiu de 6 ani.
După ce despărțirea a fost „oficializată”, tot ce are de făcut este să-i mulțumească lui Dumnezeu.
Tânăra pare să fi trecut rapid peste despărțire. Recent, a fost prezentă la un eveniment exclusivist organizat la Singureni, unde a participat și actorul Ed Westwick, cunoscut din serialul „Gossip Girl”, actor care a jucat alături de Mădălina Ghenea într-un thriller. Zâmbitoare și relaxată, Anca dă impresia că a lăsat trecutul în urmă.
Pe de altă parte, Alex Bodi își continuă viața socială în același ritm. A fost surprins în cluburi, petrecând și postând imagini din ieșirile sale nocturne. Deși afișează o imagine de bărbat liber și nepăsător, apropiații spun că, în realitate, resimte tot mai acut singurătatea.
Foto: Instagram
Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii!
Face parte din echipa Rețete și Vedete din anul 2022, aducând cu sine o vastă experiență jurnalistică acumulată de-a lungul unei cariere de peste 15 ani în domeniul mass-media. De-a lungul timpului, Igor a activat în redacțiile unor publicații importante. În cadrul redacției Rețete și Vedete, contribuie activ la dezvoltarea conținutului editorial, realizând articole despre și cu personalități din showbiz, reportaje speciale, dar și articole cu impact în rândul cititorilor. Unul din hobby-urile lui Igor este gătitul.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook