Simona Ionescu / Redactor Șef

Alfred Bulai nu se lasă. A dat în judecată SNSPA

Alfred Bulai nu se lasă. A dat în judecată SNSPA
Sociologul Alfred Bulai, reținut de poliție nu acceptă să fie înfrânt. Fostul profesor de la SNSPA a dat instituția în judecată.

4 septembrie a fost o zi grea pentru Alfred Bulai. Polițiștii și procurorii i-au percheziționat casa și mașina, apoi a fost reținut. Sociologul vrea să demonstreze că e nevinovat și a dat SNSPA în judecată.

Alfred Bulai nu a vrut să spună nimic la audierile de la poliție, dar a dat în judecată SNSPA, motivând că este victima unui abuz. Informația a fost oferită de decanul Facultății de Științe Politice a SNSPA, Cristian Pârvulescu.

„Nu am văzut notificarea, mi-a comunicat-o domnul rector ieri”

„Domul Bulai a notificat deja SNSPA în legătură cu o procedură juridică pe care a început-o împotriva noastră. Ieri (n.r. – marți, 3 septembrie) cred că s-a primit la serviciul juridic această notificare, din câte înțeleg pentru desfacerea abuzivă a contractului de muncă (…).

Nu am văzut notificarea, mi-a comunicat-o domnul rector ieri”, a mărturisit Cristian Pârvulescu pentru HotNews.ro.

„Asta ne obligă să fim cât se poate de rezervați în comentarii”

Alfred Bulai a dat în judecată SNSPA

Pentru că există acțiune în instanță, Pârvulescu a mărturisit că de acum încolo reprezentanții instituției sunt obligați să fie foarte atenți ce declarații vor da în ceea ce-l privește pe Bulai.

„Asta ne obligă să fim cât se poate de rezervați în comentariile pe care le facem pentru că ele pot fi interpretate din punct de vedere juridic. Sunt absolut convins că în procesul care va avea loc vor încerca să demonstreze că ne-am antepronunțat, ceea ce am încercat pe cât posibil să nu facem”, a spus decanul.

Oamenii legii au luat mai mult cutii din casa lui Bulai

Miercuri, 4 septembrie, polițiștii și procurorii au stat câteva ore în locuința lui Bulai, de unde au ieșit cu mai multe cutii, reprezentând înscrisuri și documente video și audio.

Percheziție a fost făcută și în mașina fostului profesor de la SNSPA, unde a asistat și acesta. De asemenea, au fost căutată dovezi și în casa fostei soții a lui Bulai, dar și în locuința fostei sale asistente, despre care sursele spun că ar fi avut o relație cu sociologul.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre