Anda Adam a dat ultimele detalii despre nunta care va avea loc pe 29 iunie. Cântăreața a precizat că unul dintre nași va fi un manelist foarte cunoscut la ora actuală. Anda și Yosif s-au căsătorit civil pe 23 decembrie 2022.
Nuntă cu 500 de persoane
Anda Adam susține că s-a decis foarte greu dacă nunta să fie în România sau în străinătate dar, în final, s-au aliniat astrele. Cântăreața vrea nuntă mare, cu 500 de invitați, jumătate dintre aceștia fiind prietenii soțului care vin din străinătare, „Paris, Elveția”. „El este născut la Paris, este francez și atunci toți invitații lui, 80%, vor veni de acolo. Restul sunt ai mei, de aici”, a spus Anda la Antena Stars. Cei doi miri sunt ajutați la organizarea nunții de o „echipă întreagă”.
Cine vor fi nașii
Anda și Yosif s-au decis să aibă două perechi de nași. E vorba de manelistul Tzancă Uraganu și Alina Marymar, soția acestuia, dar și de alți doi artiști internaționali. „O să mai fie o pereche de nași. Nu sunt din România, dar sunt cunoscuți și ei (…) Putem spune un pic (n.r. că sunt artiști internaționali). Ne-am decis la locație, de abia am bătut data în cuie”, s-a destăinuit Anda Adam.
Cerere în căsătorie în Cappadocia
Cererea în căsătorie a fost una cu adevărat specială și a avut loc în Cappacodia, unde Anda și Yosif au plecat într-o binemeritată vacanță. Artista își propusese să-l ceară ea de bărbat, dar acesta i-a luat-o înainte, așa că bucuria a fost și mai mare. Dar Anda i-a pus lui Yosif o condiție: ori el îi ia numele, ori nu va zice da. „A vrut să-mi facă o surpriză în franceză, să mă ceară ea.
Și eu aveam de gând, așa că am făcut o surpriză la surpriza ei. Am fost în Cappadocia, am fost de acord cu toată echipa, cu fotografi, cu toți cei care erau acolo și atunci i-am făcut eu ei surpriză când era pe un leagăn”, a povestit Yosif. Deși cei doi mai au doi copii din căsătoriile anterioare, Anda și soțul său își doresc să devină din nou părinți.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook