Simona Ionescu / Redactor Șef

Andrei Tinu, fiul regretatul jurnalist Dumitru Tinu, a dat vestea cea mare. De data asta, poate va fi cu noroc

Andrei Tinu, fiul regretatul jurnalist Dumitru Tinu, a dat vestea cea mare. De data asta, poate va fi cu noroc
Viața lui Andrei Tinu nu a fost lipsită de probleme, dar nu s-a lăsat niciodată înfrânt. Ce are de gând să facă băiatul lui Dumitru Tinu.

Băiatul lui Dumitru Tinu, Andrei, își va împlini o mare dorință. Și speră să nu mai treacă prin probleme, ca altădată.

Andrei Tinu, fiul regretatul jurnalist Dumitru Tinu, a dat vestea cea mare. De data asta, poate va fi cu noroc

Când a cunoscut-o pe Alberta, femeie care i-a devenit soție, Andrei a crezut că va rămâne cu ea până la finalul vieții. Au împreună și doi copii frumoși. Din păcate, n-a fost să fie așa, iar cei doi și-au spus adio. Despărțirea a fost cu scandal, iar cei doi s-au acuzat de multe ori reciproc.

„E normal ca și soția să poarte numele soțului, să ducă numele mai departe”

Ulterior, fostul președinte al Autorității Naționale pentru Cetățenie, a cunoscut o altă femeie, Roxana, actuala sa parteneră și mama celui de-al treilea copil, iar astrele se pare că s-au aliniat. Pentru că a găsit în ea tot ce și-a dorit, acesta e hotârât să facă din nou marele pas și să o ducă în fața altarului. Cei doi și-au botezat fetița nu cu mult timp în urmă și cred că e timpul să-și jure iubire veșnică și în fața lui Dumnezeu, lucru cel mai important în viziunea lui Andrei.

„Cel mai important este să mergi la biserică, este cununia religioasă, pentru că în fața lui Dumnezeu asta este important și astfel vei trăi împăcat. Cealaltă parte, la Starea Civilă, este un contract social, care e normal să fie făcut dacă două persoane trăiesc împreună și conviețuiesc, pentru că e normal ca și soția să poarte numele soțului, să ducă numele mai departe, a spus Andrei Tinu care este și profesor de drept la Universitatea Titu Maiorescu.

„Eu pe Roxana încă n-am dus-o la Starea Civilă. La un moment dat o s-o duc după ce se termină toată povestea asta, dar asta nu înseamnă că aș fi mai legat sau nu”, a dezvăluit Andrei Tinu, într-un interviu pentru Antena Stars.

Sursă foto: spynews

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre