Theo Rose și Anghel Damian sunt unul dintre cuplurile tinere din showbizul românesc. Cei doi au deja un copil și s-au mutat în propria lor casă, iar în această vară urmează și nunta, pe care Anghel Damian o va regiza după un scenariu propriu.
În urmă cu câteva luni, Theo Rose povestea că a primit inelul de logodnă de la regizorul „Clanul” chiar de ziua ei de naștere: „Era însoțit de o cerere de a ne petrece restul vieții împreună „Anghel mi-a făcut un cadou care pentru mine înseamnă mult și a venit într-un gest de ziua noastră, că noi ne serbăm la câteva ore distanță, un inel lat, pe care erau gravate niște versuri în limba franceză. Era însoțit de o cerere de a ne petrece restul vieții împreună”, spunea cântăreața.
Anghel Damian știe exact cum va arăta nunta
În timp ce Theo Rose vrea petrecere grandioasă, Anghel Damian visează la ceva restrâns, unde să trăiască cele mai frumoase momente alături de familie și prietenii apropiați. „Mi-aș dori la un moment dat să fie și asta, dar mi se pare că sunt două lucruri care se exclud una pe cealaltă: momentul ăsta de intimitate care trebuie să existe, să fie pur, intim, și după care, cumva să împărtășești această bucurie cu lumea”, spunea regizorul la un moment dat.
Recent, Anghel Damian a dat din nou detalii despre fericitul eveniment, care ar urma să aibă loc în această vară: „Vedem nunta ca pe un eveniment intim, ca pe un legământ în doi. Nunta cu mulți invitați ar fi ceva ulterior acestui legământ. Nu am stabilit încă date, tematici și altele de genu. Vrem ca acest legământ să fie doar al nostru la început și, când vom avea timp să respirăm, cu siguranță vom găsi o formulă de petrecere mai mare”, a mărturisit regizorul într-un interviu acordat unei publicații.
Promisiunea pe care nu o încalcă niciodată
Cu toate că își împart timpul între carieră și copil, Theo Rose și Anghel Damian și-au făcut o promisiune pe care nu o încalcă nici acum, după doi ani de relație: „Ne-am promis cel puțin o zi pe săptămână doar în doi și ne-am ținut până acum de asta cu stoicism”, a mai mărturisit iubitul lui Theo Rose.
Vizavi de dorința de a avea o nuntă intimă, Anghel Damian a mărturisit că atunci când este pe ringul de dans, are tendința de a acționa la extreme: fie dansează până tocește pantofii, fie stă într-un colț și analizează tot ce se întâmplă, „defect profesional”, așa cum îi spune amuzat. În ceea ce privește următorul proiect, regizorul a mărturisit că lucrează deja la ceva, iar în curând fanii serialului „Clanul”, care s-a terminat, vor avea o surpriză.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook