Anthony Delon, fiul cel mare al lui Alain Delon, a avut o copilărie și o tinerețe zbuciumată. Mama sa, Nathalie, a divorțat de celebrul actor în 1969, iar Anthony a locuit o vreme cu aceasta. Nathalie nu avea însă timp să se ocupe de el, astfel că, la 14 ani, fiul cel mare al lui Alain Delon a ajuns să locuiască cu acesta.
Era însă un rebel, astfel că au urmat ani mulți de probleme între tată și fiu, care nu prea s-au înțeles, din cauză că marele actor îl considera pe fiul său prea „sălbatic”. În 2019 însă, când Alain Delon a făcut un accident vascular cerebral, Anthony a fost alături de el și mărturisea la un moment dat că relația dintre ei luase o întorsătură incredibilă.
„De atunci am o relaţie mai puţin furtunoasă, mai deschisă şi mai plăcută cu tatăl meu”, spunea fiul actorului acum ceva ani.
Moartea lui Nathalie Delon și autobiografia lui Anthony
În 2021, când Nathalie, singura soție a marelui actor de altfel, a murit în urma unui cancer galopant, atât Anthony cât și Alain Delon au fost distruși de durere.
„Mama mea a murit în această dimineață la 11 dimineața, la Paris, înconjurată de rudele ei. A murit din cauza unui cancer rapid ”, a declarat Anthony la acel moment pe Instagram. Cu câteva zile mai devreme, el publicase o altă fotografie cu ambii părinți, reuniți pentru sărbători.
Relația dintre tată și fiu, deși îmbunătățită în ultimii 2 ani, avea să sufere un nou șoc. La un an de la moartea mamei sale, Anthony a lansat, în 2022, cartea sa autobiografică „Entre chien et loup”. A fost ca o terapie pentru Anthony, care avea 57 de ani atunci. În ciuda faptului că anunțase că va fi alături de tatăl său, Anthony a aruncat acuzații grele în carte, unde a vorbit despre momentele în care Alain Delon l-ar fi bătut și s-a simțit neiubit.
Alain Delon a vrut să fie eutanasiat
Dărâmat de moartea lui Nathalie, dar și, probabil, de acuzațiile fiului său cel mare, Alain Delon dădea o veste șoc în 2022: voia să fie eutanasiat. Se pare că i-a cerut inclusiv lui Anthony să îi urmeze instrucțiunile, în cazul în care ar fi decis acest lucru. Totul a fost confirmat atunci chiar de către Anthony.
„Este adevărat: mi-a cerut să fac asta şi am acceptat”, a spus fiul în timpul unui interviu acordat radioului francez RTL, cu ocazia lansării cărții.
Anthony și-a iertat tatăl și a transmis un mesaj emoționant
Odată cu moartea lui Alain Delon însă, pe 18 august, Anthony se pare că și-a iertat definitv tatăl. Fiul cel mare al actorului a avut o primă reacție la moartea lui Delon, care este, de altfel, ultimul mesaj către acesta. Mesajul plin de iubire demonstrează că tatăl și fiul au reușit să depășească toate problemele care i-au măcinat ani.
„Copilul nu uită niciodată, pentru că el (n.r. Alain Delon) continuă să trăiască în noi până la ultima noastră suflare”, a scris Anthony Delon într-o postare pe Instagram. Postarea a fost însoţită de mesajul „RIP Papa” şi de trei fotografii alb-negru ale tatălui său.
„Tatăl tău care te iubește cu toată ființa sa”
Una dintre aceste fotografii include un mesaj intim. Anthony Delon a ţinut să împărtăşească un portret al tatălui său, însoţit de o notă: „Pentru fiul meu drag. Tatăl tău care te iubeşte cu toată fiinţa sa”.
Fiul cel mare al lui Alain Delon a însoțit mesajul cu hashtag-urile „tata” și „iubire”, menționând și datele de naștere și deces ale tatălui său.
Fratele vitreg al lui Anthony a fost la Douchy, acolo unde a murit actorul
Anthony Delon a primit numeroase mesaje de condoleanțe din partea mai multor personalități, inclusiv de la Laura Smet, fiica lui Johnny Hallyday, care i-a transmis: „Curajul să fie cu tine”. Cântăreața Anggun a adăugat: „Condoleanțele noastre sincere, dragă Anthony”, iar Paul Belmondo, fiul lui Jean-Paul Belmondo, a scris „Ave. Toi”, făcând aluzie la celebra replică „Ave Moi” a lui Alain Delon din filmul *Asterix și Obelix la Jocurile Olimpice*.
Alain-Fabien Delon, fratele său vitreg, a fost la Douchy în această dimineață și a postat pe Instagram imagini cu poarta casei tatălui lor, decorată cu flori și desene. „Sunt sigur că de acolo de sus el vede… Mulțumesc din toată inima”, a scris Alain-Fabien.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook