Șoferii care circulă pe Podul Grant trebuie să știe că începând din data de 15 octombrie și până în martie anul viitor, va fi închis dinspre Crângași spre strada Turda pentru reparații.
De altfel, în primăvara acestui an, primarul Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că vor relua lucrările de reabilitare și consolidare la Podul Grant. Procesul de refacere a acestuia a început acum patru ani dar, din lipsă de finanțe a fost sistat. Lucrările la Podul Grant au început în septembrie, iar acum se va umbla la structura de rezistență a podului. Șoferii vor fi deviați pe Calea Giulești și Pasajul Basarab. Termenul de execuție este de 22,5 luni, iar valoarea investiției se ridică la peste 65 milioane de lei.
De ce a fost denumit Podul Grant
Podul Grant, pod de autostradă și de cale ferată ușoară, acesta a fost construit inițial din oțel și inaugurat în anul 1910, fiind numit după Effingham Grant, consulul britanic la București la mijlocul secolului al XIX-lea.
În anul 1837, Grant, cetățean britanic de doaar 16 ani a ajuns în Valahia, fiind secretar al consulului britanic al acelor vremuri. Tânărul se îndrăgostește nebunește de nepoata lui Dinicu Golescu, Zoe Racoviță, iar în 1850 cei doi se căsătoresc și vor avea… 16 copii.
Unul dintre simbolurile Rapidului
Între 1979 și 1982, vechiul pod a fost demolat în mare parte, pentru a face loc unuia nou-nouț din beton, cu rampe de acces și benzi mai largi. De atunci, au fost executate o serie de proiecte de întreținere și modernizare. Podul este situat în cartierul Giulești, fiind străbătut de linia de tramvai 41, care a fost modernizată pe vremea când Traian Băsescu era primar, devenind prima linie de metrou ușor din București. Podul este considerat unul dintre simbolurile clubului de fotbal Rapid, stadionul fiind situat chiar lângă pod.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook