29 august este o zi specială pentru toată creștinătatea care sărbătorește Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul.
Astăzi este Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Ce tradiții trebuie respectate
Tradiția spune că în această zi nimeni nu are voie să muncească la câmp dar și în casă, să spele, să calce sau să coasă. De asemenea, ar fi bine dacă în această zi s-ar ține post. Cine reușește să facă acest lucru va scăpa de cele mai grave păcate.
Nu mâncați varză și nici legume sau fructe cu formă rotundă
Din bătrâni se știe că nu e bine să fie mâncată varză. Pentru că Sfântului i-a fost tăiat capul de șapte ori pe varză și a înviat. Dar nici pere, nuci, usturoi sau orice legume și fructe care au formă rotundă. De asemenea, e indicat ca toate alimentele să fie rupte cu mâna și nu tăiate folosind un cuțit. Asta înseamnă că nu trebuie folosite nici topoare, secure sau fierăstraie.
Dați de pomană celor sărmani
De asemenea, tradiția spune că nu se vor consuma alimente sau lichide de culoarea roșie. Acestea amintesc de sângele sfântului. Gospodinele obișnuiesc ca în această zi să dea de pomană celor sărmani produse care au fost sfințite la biserică.
Venirea pe lume a sfântului Ioan Botezătorul a fost vestită de îngerul Gavriil
Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în familia preotului Zaharia, iar venirea sa pe lume a avut loc cu doar șase luni înainte de nașterea Mântuitorului. Potrivit scrierilor bisericești, tatăl său a primit vestea că va avea un fiu chiar de îngerul Gavriil, în timp ce slujea la templu. Istoria spune că Zaharia nu a crezut vorbele îngerului, de aceea a rămas mit până când lui Ioan i s-a pus numele. Ziua de 29 august este considerată ultima mare sărbătoare din anul bisericesc. Acesta se încheie pe 31 august.
Sursă foto:
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook