Doi „frumușei” de la Insula Iubirii 2024 s-au revăzut în oraș și au ajuns să se încaiere până i-a despărțit poliția. Și-au aplicat pumni și picioare, mai ceva ca în ring. Claudiu și Romeo Vasiloni au fost protagoniștii unui conflict de proporții, desfășurat în public, la o gală. A fost necesar ca forțele de ordine să intervină de urgență pentru a aplana conflictul care, cum s-a dovedit ulterior, mocnea de mult timp. Mai exact, încă din timpul filmărilor.
Romeo Vasiloni, fosta „ispită” masculină din emisiunea Insula Iubirii 2024, și Claudiu, fost concurent, au fost implicați într-un scandal major aseară. Cei doi s-au luat la bătaie în public, iar forțele de ordine au fost nevoite să intervină în forță pentru a calma spiritele. Totul a început la masă.
A intervenit poliția și i-au scos afară de la eveniment
Cei doi se aflau la aceeași masă, la un eveniment important, dar la un moment dat, aparent din motive necunoscute, au început să se bată în fața tuturor. Intervenția forțelor de ordine, a bodyguarzilor și a poliției a fost necesară pentru a opri confruntarea violentă dintre cei doi, mai ales că situația devenise deosebit de agresivă. „Frumușeii” de la Insula Iubirii 2024 s-au îmbrâncit și au schimbat lovituri, fiind cu greu despărțiți. În final, Claudiu a fost scos din locație de bodyguarzi, pentru a pune capăt conflictului.
Reporterii Spynews.ro au aflat detalii despre motivul scandalului dintre Romeo Vasiloni și Claudiu. Se pare că tensiunile dintre ei existau de mai mult timp, după cum a povestit Romeo Vasiloni în exclusivitate. Acesta a explicat că se afla la masă cu Claudiu și fosta iubită a acestuia, Simona. Claudiu era convins că între Romeo și Simona există mai mult decât o simplă prietenie. După câteva schimburi de replici dure, conflictul s-a transformat rapid într-o bătaie.
Bătaie cu pumni și picioare între „frumușeii” de la Insula Iubirii 2024
Vasiloni a povestit că era la eveniment pentru a da un interviu cu Simona (fosta iubită a lui Claudiu), când Claudiu a început să-l acuze că ar fi avut o relație cu Simona și că ar fi spus lucruri urâte despre el.
„Nu e prima dată când mă atacă, acum o lună, după emisiune, mi-a spus același lucru. L-am întrebat dacă e în toate mințile! Apoi m-a împins și, evident, l-am împins și eu. De aici a escaladat totul. I-am spus că nu vreau să ne batem în stradă, ca să nu avem probleme, dar dacă e nevoie, ne batem în gală și gata”, a declarat Romeo Vasiloni pentru sursa citată.
Acuzații grave între Romeo și Claudiu. Ce spun bărbații
Și celălalt bătăuș, Claudiu, a oferit declarații legate de scandalul cu Romeo Vasiloni. Fostul concurent confirmă că între ei existau tensiuni mai vechi. În ceea ce privește bătaia de aseară, el recunoaște că totul a pornit de la discuțiile aprinse iscate la masă.
„Deja aveam o dispută de acum o lună, au fost schimburi de replici și înjurături. Ieri ne-am nimerit din nou la aceeași masă. Comentariile lui m-au enervat și de acolo s-a declanșat conflictul. Bodyguarzii au venit să ne despartă, ne-am împins, ne-am trântit pe jos, a fost destul de urât”, a declarat Claudiu pentru aceeași sursă.
Fostul iubit al Simonei susține că „ispita” masculină nu are curaj să discute direct cu el atunci când sunt singuri, ci doar când este înconjurat de alte persoane, cum s-a întâmplat la gala RXF. Claudiu spune despre Romeo că nu e „bărbat” și că nu are curaj să se confrunte de unul singur, fără alți oameni prin preajmă.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook