Simona Ionescu / Redactor Șef

Bătălia lui Călin Georgescu. S-a schimbat ziua în care instanța decide asupra contestație împotriva controlului judiciar

Bătălia lui Călin Georgescu. S-a schimbat ziua în care instanța decide asupra contestație împotriva controlului judiciar
Fost candidat la alegerile prezidențiale din România, considerat o figură controversată în peisajul politic, Călin Georgescu nu se lasă. A contestat măsura controlului judiciar impusă de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Călin Georgescu luptă în instanță și contestă controlul judiciar impus de procurorii de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Decizia sa, luată vineri, 28 februarie 2025, vine la doar câteva zile după ce a fost plasat sub această măsură preventivă pentru o perioadă de 60 de zile, în urma unor acuzații care au zguduit opinia publică.

Călin Georgescu este cercetat pentru șase infracțiuni grave

Pe 26 februarie 2025, procurorii Parchetului General au pus în mișcare acțiunea penală împotriva lui Georgescu, după cinci ore în care acesta a stat în fața oamenilor legii.

Georgescu este cercetat pentru șase infracțiuni grave, printre care instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, comunicarea de informații false, fals în declarații în formă continuată privind finanțarea campaniei electorale și averea sa, precum și alte acuzații legate de promovarea ideilor fasciste, rasiste sau xenofobe.

Ce interdicții i s-au pus lui Georgescu

Măsura controlului judiciar include interdicții stricte pentru Călin Georgescu. Acesta nu are voie să părăsească țara fără acordul autorităților judiciare și nu poate posta pe rețelele sociale conținut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.

De asemenea, este obligat să se prezinte periodic la poliție și la chemările organelor judiciare. Acuzațiile vin în contextul unei anchete ample, care implică și presupuse legături cu mercenarul Horațiu Potra și o rețea de persoane suspectate de planuri de destabilizare a României.

Mai ales după anularea primului tur al alegerilor prezidențiale din decembrie 2024, câștigat de Georgescu, dar invalidat de Curtea Constituțională.

Termen de judecată pe 5 martie

Bătălia lui Georgescu. Contestație împotriva controlului judiciar
Călin Georgescu vrea să scape de acuzații

Nemulțumit de restricțiile impuse, Georgescu, prin avocații săi, a depus o contestație la Judecătoria Sectorului 1 pe 28 februarie 2025, cerând ridicarea măsurii controlului judiciar.

Dosarul, înregistrat cu obiectul „plângere control judiciar”, vizează anularea interdicțiilor considerate excesive de fostul candidat la președinția România. Inițial, instanța a stabilit termenul de judecată pentru luni, 3 martie 2025, dar ulterior l-a mutat pentru miercuri, 5 martie.

Polițiștii nu l-au găsit acasă pe Călin Georgescu să-i înmâneze citația

Încercarea de a-l cita pe Georgescu a adăugat un element suplimentar de intrigă. Polițiștii din Buftea, trimiși să-i înmâneze citația la domiciliul său, nu l-au găsit acasă.

„Având în vedere că nicio persoană nu a fost găsită la domiciliu, polițiștii au procedat, conform normelor legale în vigoare, la afișarea unei înștiințări,” a transmis IPJ Ilfov. Această absență a stârnit speculații despre locul unde s-ar afla fostul candidat, mai ales că este sub supraveghere judiciară.

Ce urmează pentru Georgescu

Procesul de la Judecătoria Sectorului 1, programat pentru 5 martie 2025, va fi un moment important. Dacă instanța îi va da dreptate lui Georgescu, controlul judiciar ar putea fi ridicat, oferindu-i mai multă libertate de mișcare și exprimare. În caz contrar, restricțiile vor rămâne în vigoare, limitându-i capacitatea de a-și mobiliza susținătorii înainte de reluarea alegerilor prezidențiale.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri