Fosta prințesă a muzicii pop, Britney Spears, a ajuns în ultimul hal după ce a scăpat de sub tutela tatălui. Ea a reușit să se căsătorească și să divorțeze, iar între timp își expune sânii și alte părți intime ale corpului, pe internet. S-a filmat dansând cu cuțite la gât, ceea ce a speriat și mai mult fanii.
În ceea ce privește starea ei mentală, sursele declară pentru TMZ că Britney este „complet disfuncțională” și că, de la încheierea tutelei, ea nu mai beneficiază de supraveghere. Vedeta trece prin schimbări bruște de dispoziție care sunt descrise de către apropiații ei ca fiind „șocante”, iar izolarea aproape totală a artistei o face să devină periculos de instabilă.
Britney Spears a ajuns în ultimul hal
Persoanele rămase în viața Britney-ului afirmă că aceasta se descurca mult mai bine când era sub tutela tatălui. Libertatea de acțiune pe care o avea în timpul tutelei era însoțită de restricții menite să o protejeze, însă acum, beneficiind de libertate deplină și de posibilitatea de a decide singură orice, pur și simplu nu mai este în siguranță, scrie TMZ.
Sursele susțin că Britney este furioasă din cauza situației create după încheierea tutelei și consideră că nu i s-a făcut nicio dreptate, mai ales în ceea ce privește finanțele sale. După ce a avut acces limitat la banii ei ani de zile, ea se află acum într-un real pericol de a intra în faliment, cheltuind sume exorbitante pentru călătorii și alte plăceri.
Lumea e îngrijorată de viața pe care o duce vedeta
Cheltuielile sale sunt masive, cum ar fi cele pentru călătoriile în Polinezia Franceză sau Hawaii, în care a „spart” sume de până la un milion de dolari pe o singură vacanță. Situația financiară a artistei este într-o spirală descendentă, având în vedere că, în plus, a ajuns să plătească sume semnificative avocatului său, Mathew Rosengart.
TMZ a relatat că Britney s-a împăcat cu tatăl ei, Jamie Spears, în urma angajamentului avocatului său de a investiga presupusele infracțiuni financiare ale lui Jamie. Cu toate acestea, Britney nu a primit niciun ban de la tatăl ei, deoarece toate acțiunile acestuia au fost aprobate anterior de instanță.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook