Este vorba de un ajutor între 300-500 de lei care va fi încasat de bunici începând din octombrie.
Vestea momentului pentru seniorii României! Din octombrie vor primi între 300 și 500 de lei în plus la pensie
Noul ministru al Muncii le-a promis public pensionarilor că ajutorul financiar, care va fi acordat din fonduri europene, va ajunge în buzunarul lor cât de curând. Cât privește sumele care vor fi virate, acestea variază în funcție de venitul actual pe care îl au. „Sigur, tot ceea ce ne-am angajat că dăm vom da (…) Lăsați-ne să evaluăm exact situația în care ne aflăm. În opinia mea, dacă ne-am angajat, este un angajament, da, vom da”, a declarat ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.
Cel mai mic ajutor va fi de 300 de lei
Cea mai mare sumă, adică 500 de lei, va fi primită de pensionarii care au o pensie mai mică de 1500 de lei. Persoanele cu pensii între 1500-2500 de lei vor primi un ajutor de 400 de lei. Cei care primesc lunar între 2500-3000 de lei vor primi cel mai mic ajutor, care este în valoare de 300 de lei.
„Avem două priorități la Ministerul Muncii. Prima este Legea pensiilor”
„Anul acesta am avut o majorare a pensiilor de 12%, se va spune că este una mică, dar am ţinut cont de pragul inflaţiei din anul 2022 şi s-a mărit chiar cu mai mult de atât.
Avem două priorităţi la Ministerul Muncii. Prima este Legea pensiilor, atât din sistemul public, cât şi pensia din serviciu.
Lucrăm continuu, chiar mâine vom avea o întâlnire o echipă de la Comisia Europeană, la ora 11.00, în format online, pentru a pune la punct mai multe detalii. Colaborăm continuu, atât cu Comisia Europeană, cât şi cu Banca Mondială.
„O pensie decentă depinde foarte mult de necesităţile fiecărui pensionar”
Nu vrem să formăm românilor iluzii, aşteptări, dar în scurt timp vom anunţa noi informaţii. O pensie medie este în jur de 2.000 de lei, dar eu îmi doresc o pensie cât mai mare pentru români, nu pot spune cât să fie o pensie decentă. Dar trebuie să ţinem cont de ceea ce poate statul român acum. O pensie decentă depinde foarte mult de necesităţile fiecărui pensionar”, a mai spus Simona Bucura Oprescu.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook