Prințul William va împlini vârsta de 40 de ani pe 21 iunie. Cu această ocazie, Royal Mint (Monetăria Regală a Marii Britanii) a anunţat emiterea unei noi monede de 5 lire sterline, relatează luni dpa.
Moneda, pe care este desenat portretul prinţului William, a fost prezentată acum, cu o lună înainte de ziua de naştere a nepotului reginei Elisabeta II. Momentul este unul neașteptat și aparte. Este prima data când Prinţul William, va apărea singur pe o monedă oficială emisă de Monetăria Regală a Marii Britanii.
Cum arată moneda aniversară cu chipul Prințului William
Moneda, creată de designerul şi gravorul Thomas T. Docherty, prezintă, pe față, portretul ducelui de Cambridge, alături de iniţiala sa, W, şi numărul 40. Pe revers, moneda prezintă un portret al reginei Elisabeta a II-a, realizat de Jody Clark.
Pe marginea monedei se va afla inscripţia „HRH The Duke of Cambridge” (n.r. trad. – Alteța Sa Regală Ducele de Cambridge).
Pe lângă noua monedă de 5 lire sterline, va fi emis și un set de două monede în ediţie limitată, o monedă aniversară din aur şi o monedă suverană 1982 – anul în care s-a născut ducele.
Prințul William, al doilea în ordinea succesiunii la tron
Prințul William este al doilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, după tatăl său, Prințul Charles. El este căsătorit cu Kate Middleton, iar împreună au trei copii. În perioada aceasta, cei doi au decis să se mute, pentru perioada verii, la țară. Ducii de Cambridge au ales cabana Adelaide ca următoare reședință de vară.
Confirmându-și dorința de a fi mai aproape de Regina Elisabeta, care locuiește permanent la Castelul Windsor de doi ani, cuplul a identificat grațiosul conac din secolul al XIX-lea drept locul ideal pentru a ieși din Londra, căutând puțină intimitate, dar fără sa se îndepărteze prea mult de oraș.
Sursa foto: www.telegraph.co.uk
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook