Simona Ionescu / Redactor Șef

Călin Geambașu iese iar la rampă. Îi cere Doinei Spătaru să spună adevărul despre moartea Mălinei Olinescu

Călin Geambașu iese iar la rampă. Îi cere Doinei Spătaru să spună adevărul despre moartea Mălinei Olinescu
Au trecut zece ani de când frumoasa cântăreață Mălina Olinescu nu mai este printre noi. Călin Geambașu vrea ca toată lumea să știe ce a fost la mijloc.

Unul dintre cei mai buni prieteni ai Mălinei Olinescu, Călin Geambașu, a ieșit la atac. Declarațiile lui sunt pur și simplu șocante.

Călin Geambașu rupe pisica în două. Îi cere Doinei Spătaru să spună adevărul despre moartea Mălinei Olinescu

Pe Călin Geambașu și Mălina Olinescu i-a legat o prietenie curată și sinceră, iar moartea tinerei i-a produs cântărețului multă suferință. De zece ani, de când aceasta a plecat într-un loc fără suferință, Călin încearcă să treacă peste această situație delicată, dar reușește cu mare greutate.

Acum, Călin s-a hotărât să dea cărțile pe față și a făcut declarații tulburătoare legate de moartea artistei și susține cu tărie că Mălina nu s-a sinucis. Faimosul cântăreț spune că nu înțelege de ce mama acesteia, renumita cântăreață Doina Spătaru nu vrea să spună adevărul despre moartea acesteia.

A fost un accident, o confuzie din cauza pastilelor de somn

Potrivit declarațiilor lui Călin, nu e adevărat că Mălina s-a sinucis, după ce s-ar fi aruncat de la etajul șase al blocului în care locuia. Tocmai de aceea, acesta îi cere Doinei Spătaru să publice documentul unde scrie clar ce s-a întâmplat. Doar așa toate lucrurile se vor clarifica odată pentru totdeauna.

„În acel act pe care Doina îl are acasă stă tot adevărul, Mălina nu s-a sinucis, deși inițial asta a fost părerea tuturor. A fost un accident, o confuzie din cauza pastilelor de somn!”, a declarat Călin Geambașu.

„În realitate, pe Doina nu o interesează amintirea corectă a Mălinei”

Călin Geambașu merge mai departe și susține că Mălina nu ar fi fost în relații prea bune cu mama sa, iar el a văzut raportul de la INML.  „De ce Doina, mama ei, nu face public raportul INML, finalizat la câteva luni după deces? Așa ar îndepărta dubiile ce planează asupra momentului (2 pastile de somn + echivalentul a 2 beri au produs efectul hipnotic care a condus la confundarea patului cu balconul – scrie negru pe alb în act). Mălina nu s-a sinucis.

În realitate, pe Doina nu o interesează amintirea corectă a Mălinei. Eu am văzut acel act de la INML. Ca părinte, ca mamă, aș fi arătat acel act, dar ea a lăsat să planeze ideea că Mălina ar fi o sinucigașă, așa cum toți inițial ne-am speriat în șocul momentului. Are răspunsul de la INML și refuză să-l arate. I-am cerut și public, m-au certat și părinții mei, de parcă adevărul ar fi un lucru rău”, a mai spus Călin Geambașu.

Acestea sunt declarațiile lui Călin Geambașu, cam exagerate la 10 ani de la tragica întâmplare. Doina Spătaru a vorbit în mai multe rânduri cu presa după ce s-a mai estompat durerea pierderii singurei fete. Nu a susținut niciodată că fiica ei s-a sinucis, așa cum lasă să se înțeleagă Călin Geambașu.

Sursă foto: evz

 

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre