În galeria marilor voci ale muzicii populare românești, Floarea Calotă ocupă un loc aparte, prin timbrul inconfundabil, prin noblețea interpretării și prin felul în care a știut să ducă mai departe sufletul Teleormanului. Floarea Calotă și-a dorit să fie ca „Lătăreața” - Maria Lătărețu. Amintiri prețioase despre Tușa Dina și „lăutarii de țărână”.
Cântăreața Floarea Calotă nu a câștigat doar admirația publicului, ci și respectul celor care văd în cântecul popular o formă de memorie vie, o punte între generații și o dovadă că rădăcinile unui neam nu pot fi smulse.
Floarea Calotă și-a dorit să fie ca „Lătăreața”. Amintiri prețioase despre Tușa Dina și „lăutarii de țărână”
Înzestrată cu un talent exploziv, emanând o candoare de copil, Floarea Calotă și-a făcut meseria cu o bucurie care i-a contaminat pe toți.
„Începutul carierei mele poartă numele unei emisiuni-concurs pentru tineri interpreţi de muzică tradiţională românească a TVR, “Floarea din grădină”. Sufletul acelei creaţii au fost cei doi realizatori Sorin Grigorescu şi Simona Patraulea, prezentatorul Mihai Florea şi un juriu de excelenţă care nota riguros calităţile vocale ale concurenţilor, repertoriul original reprezentativ pentru diferitele zone folclorice, costumele şi nu în ultimul rând emoţia concurentului care împodobea actul artistic.
O mare parte din cei 73 de laureaţi ai concursului, astăzi sunt mari cântăreţi. “Floarea din grădină” ne-a modelat, ne-a deschis drumurile spre Radio şi alte emisiuni de televiziune, spre casele de discuri, spre toate scenele ţării, ne-a făcut loc în inimile oamenilor”, a precizat cântăreața Floarea Calotă.
Floarea Calotă ar fi vrut să fie ostaș
Pentru celebra cântăreață, copilăria nu este doar un timp al nostalgiei, ci un teritoriu sacru al formării. O copilărie simplă în aparență, dar bogată în trăiri, emoții și învățăminte.
Serile lungi de iarnă, când copiii intrau în casă obosiți și înghețați după joaca prin zăpadă, au rămas printre cele mai puternice imagini ale acelor ani. În jurul celor mari, ascultând povești și istorii despre război, despre cei care s-au întors acasă și despre cei al căror nume a rămas pe Monumentul Eroilor, viitoarea artistă și-a format devreme sensibilitatea.
„Anii copilăriei mele au fost asemenea cu anii trăiţi de toţi copiii acelui timp; nici nu ne trecea prin cap că s-ar mai putea trăi şi altfel, şi în lumea noastră eram fericiţi. Dacă a trăit şi suferinţe, omul le uită. Păstrează doar lumina. De neuitat rămân serile lungi de iarnă în care noi copiii, frânţi de oboseala jocurilor prin zăpadă intram în casă îngheţaţi şi flămânzi.
Floarea Calotă: „Cei care nu se mai întorseseră aveau numele scrise pe Monumentul Eroilor din centrul satului”
Ne luptam să nu adormim prea repede şi astfel, să pierdem ceva din poveştile depănate de cei mari, fie că erau recente sau adevărate “istorii” ale celor care avuseseră marele noroc să se întoarcă acasă din război. În mintea noastră imaginaţia derula filme în adevărul cărora credeam cu toată fiinţa: oamenii aceia de lângă noi veneau din poveste, se bătuseră cu zmeii şi îi învinseseră.
Cei care nu se mai întorseseră aveau numele scrise pe Monumentul Eroilor din centrul satului şi emoţia noastră creştea în fiecare an când îi comemoram cu flori, cântece şi poezii. Atunci în copilărie, eram străbătută câteodată de gândul că dacă m-aş fi născut băiat, m-aş fi făcut ostaş. Cântecele despre război şi vitejia bărbaţilor români m-au fascinat şi am adunat în sufletul meu de copil admiraţie şi recunoştinţă.
Anii aceia s-au legat parcă printr-un fir roşu nevăzut de anul 1996, când am realizat filmul folcloric “Bradule, dragule”, în colaborare cu TVR, având-o ca producător pe Elise Stan. Filmul acesta cinsteşte jertfa ostaşului român pentru apărarea ţării”, s-a destăinuit Floarea Calotă.
Comoară sufletească a vedetei
Una dintre cele mai prețioase amintiri ale sale este legată de sărbătorile din familie, pregătite cu migală și cu o emoție pe care copiii o simțeau înainte de a o înțelege. În acest univers cald, Floarea Calotă își amintește cu drag de Tușa Dina, femeia pricepută la toate, „recunoscută în neam” pentru hărnicie și rânduială.
Nu era prea vorbăreață, dar știa să conducă întreaga pregătire a mesei de sărbătoare cu o autoritate blândă. Copila primea sarcini mici, dar importante: să culeagă vârfuri crude de leuștean pentru ciorbe, să aducă vreascuri uscate pentru țestul în care se coceau pâinile și colacii. În astfel de clipe s-a așezat, fără zgomot, o parte din comoara ei sufletească.
Tușa Dina, „recunoscută în neam pentru priceperea ei la toate”
Fiecare sărbătoare avea lumina, culoarea şi gustul ei. Rânduiala lor o dădea întâi de toate calendarul apoi figurile feminine ale familiei. Le pregăteau cu o aşa dăruire încât pe noi cei mici ne fascinau. Tuşa Dina, cumnata bunicii paterne, era recunoscută în neam pentru priceperea ei la toate.
Nu era prea vorbăreaţă. După ce îşi alegea ajutoarele, dădea indicaţii clare: trebuie să fi fost destul de emoţionată când mă băga şi pe mine în seamă şi îmi încredinţa sarcina să culeg vârfuri crude de leuştean pentru ciorbe, aduceam vreascuri uscate, pentru “vâlvorirea” ţestului în care coceau pâinile şi colacii. Cum se termina o sărbătoare visam cu ochii deschişi la cea care urma.
Dintre toate, trei mari sărbători mă făceau fericită cu adevărat: Crăciunul şi Paştele, la care se adăuga cea din data de 8 septembrie-Sfânta Maria Mică, zi în care călătoream cu trenul spre târgul din Roşiorii de Vede.
Acolo, circ, tiribombe, o altfel de muzică, ce nu semăna deloc cu cea cântată în sat de lăutarii lui Zbanghiu, animale exotice, fructe parfumate şi multă turtă dulce. Încărcătura emoţională era atât de mare, încât, după ce ziua târgului trecea, mă întrebam dacă am visat sau am fost cu adevărat acolo”, s-a destăinuit cântăreața.
Modelul vieții: Maria Lătărețu
Drumul spre scenă a început firesc. Floarea Calotă a fost încurajată mai întâi de tatăl ei, omul care i-a fost sprijin și prieten adevărat. El o ridica pe masa înaltă din casă și o îndemna să cânte pentru cei apropiați, apoi pentru vecini și cunoscuți. Din aceste momente simple s-a născut încrederea. Întrebată ce vrea să devină, nu a răspuns printr-o profesie, ci printr-un model: voia să fie „ca Lătăreața”. Un răspuns sincer și profund, izvorât din visul limpede al unui copil care își găsise deja steaua.
Primele aplauze au fost primite de la familie și vecini
„Tata a fost primul om care m-a încurajat să cânt. El a fost prietenul meu cel mai bun pe care m-am străduit să nu-l dezamăgesc niciodată. Zâmbetul lui mi-a dat tot timpul curaj şi putere. Avea în el o taină: mă ridica de subsuori, mă punea pe masa cea înaltă şi mă îndemna să cânt pentru cei din familie. (…)
Lătăreaţa (n.n. Maria Lătărețu) a fost modelul meu de atunci şi de astăzi. Drumul n-a fost uşor dar nu m-am speriat de muncă şi nici de îndoielile unora. Dumnezeu mi-a rânduit şansa de a întâlni la timp oameni buni şi inspiraţi: învăţătoarea mea cea frumoasă Sanda Ionescu, profesorii Nicuşor Manea, Gheorghe Marinescu, Alexandrina Miloş, Florea Răgălie şi un mare ocrotitor al culturii teleormănene, Gheorghe Olteanu.
Au venit apoi “lăutarii de ţărână” cu tarafurile lor, dirijorii şi orchestrele. A venit timpul să-l întâlnesc pe scriitorul Nicolae Lupu, cel care a devenit soţul meu şi tatăl copiilor noştri”, a mai spus Floarea Calotă.
Floarea Calotă, vedeta care n-a suportat să se lase orbită de lumina reflectoarelor „ca o insectă”
Floarea Calotă și-a dorit să fie ca „Lătăreața”. Amintiri prețioase despre Tușa Dina și „lăutarii de țărână”.În spatele aplauzelor, Floarea Calotă a rămas însă același om profund legat de familie și de valorile esențiale. Nu s-a lăsat orbită de lumina reflectoarelor „ca o insectă” și a înțeles mereu că adevărata împlinire nu stă în succesul exterior, ci în ceea ce zidești înăuntru.
Pierderea celor apropiați a fost marea ei suferință, dar și prilejul unor reflecții mature despre demnitate, memorie și puterea de a merge mai departe. Dincolo de durere, a rămas convingerea că amintirile nu pot fi luate de nimeni și legătura profundă cu Dumnezeu.
„Dumnezeu este tot timpul lângă noi şi în noi. Ne veghează cu dragoste şi discreţie. Uneori, prea tulburaţi fiind, uităm să-l chemăm în ajutor. Nici atunci nu ne lasă, pentru că suntem creaţia Lui.
Ar trebui să avem mai multă îndrăzneală şi cu vorbă lămurită, să-i spunem ce bucurii şi ce spaime avem şi mai ales să nu uităm să-i mulţumim pentru toate binecuvântările primite. Pe cât pot, încerc să trăiesc în comuniune cu cei din jur şi să am tot timpul conştiinţa trează asupra faptului că ziua în care trăiesc acum, ar putea fi ultima din trecerea mea pe aici”, este de părere floarea Teleormanului.
Jurnalistă cu peste 20 de ani de experiență, a debutat ca redactor la cotidianul Tineretul Liber, apoi a contribuit la dezvoltarea altor proiecte. A scris pentru „Evenimentul Zilei”, „Curentul”, „Monitorul de București”, revistele „Felicia” și „Taifasuri”. Din anul 2021 este activă pe site-ul Rețete și Vedete. La toate publicațiile enumerate a publicat articole pe actualitate, lifestyle, monden, medicină naturistă, sănătate, reportaje, religie, horoscop, editoriale.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
