Carne analizată în laborator. E îngrozitor ce se găsește în micii din supermarketuri!

Pentru cei care nu își prepară singuri pasta de mici, vizita la supermarket devine inevitabilă în această perioadă. Dincolo de etichetele care prezintă proporția de carne și numărul aditivilor, analizele de laborator au scos la iveală ceva mult mai grav. Este îngrozitor ce se găsește în micii din comerț. Iar oamenii nu au nici cea mai vagă idee la ce riscuri se expun cumpărându-i.
Înainte de 1 Mai, micii sunt la mare căutare, iar românii îi cumpără în cantități mari, fără să știe că aproape toată carnea este contaminată cu Salmonella și E. coli. Mai grav, în loc de carne de oaie, unii cumpără, de fapt, mici din carne de porc, din zgârciuri sau soia. Nu puține au fost sortimentele în care s-a dovedit că produsul conținea altceva decât scria pe etichetă.
Reporterii Observator au dus la analize mai multe sortimente de carne de mici, iar rezultatele au fost de-a dreptul șocante.
Dincolo de faptul că toate probele analizate au avut probleme, investigațiile au scos la iveală și alte informații alarmante.
„Din păcate, de data aceasta, niciunul dintre produsele aduse de dumneavoastră nu poate fi recomandat pentru consum. Unele au probleme de siguranță alimentară – între timp, probabil că au și fost interzise de la comercializare de către autorități. Altele sunt de slabă calitate”, a declarat Alexandru Cîrîc, directorul Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), pentru sursa citată.
Concret, în probele de carne de mici, specialiștii ICA au identificat Salmonella, E. coli și semne ale contaminării cu materii fecale.
Medicii avertizează că Salmonella este o bacterie deosebit de periculoasă. Poate provoca dureri abdominale, febră, frisoane și vărsături. Cei mai vulnerabili sunt copiii și persoanele cu imunitatea scăzută. De obicei, aceste bacterii pot fi distruse dacă micii sunt gătiți suficient, la temperaturi ridicate.
Reprezentanții ICA au constatat inclusiv că, deși etichetele indicau carne de oaie sau de vită, în realitate, în compoziție se găsea carne de porc sau de pasăre. Unele probe conțineau un procent ridicat de zgârciuri sau soia, ca substitut pentru carne, fără ca acestea să fie menționate pe etichetă.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook