Cătălin Scărlătescu rămâne unul dintre cele mai îndrăgite personaje din showbiz. Dacă până acum doamnele sperau că vor avea noroc să ajungă la inima lui, acum s-a aflat că, de fapt, bucătarul e luat.
Cătălin Scărlătescu a ieșit din categoria burlacilor mondeni
De o bună bucată de vreme, Scărlătescu pare mai fericit ca niciodată. Responsabilă de felul în care radiază ochii chef-ului este iubita lui, actrița Doina Teodoru, câștigătoarea celei de-a treia ediții a emisiunii iUmor. Relația lor pare foarte închegată și s-ar îndrepta spre căsătorie, spun surse.
În vacanță cu iubita
Scărlătescu și Doina sunt extrem de discreți cu relația lor, dar recent ambele vedete au postat pe pagina de socializare lucruri care i-au făcut pe internauți să înțeleagă că sunt împreună. Simpaticul chef a pus o imagine din aeroport în care apare mâna iubitei, dar fotografii din aeroport a postat și Doina Teodoru.
Confirmând astfel că a plecat în vacanță cu Scărlătescu.
Cea mai fericită de relația bucătarului a fost sora lui, care a declarat cu ceva timp în urmă că speră ca aceasta să fie femeia care să-l ducă în fața altarului.
„Ei doi stau împreună mai tot timpul, lucru nou pentru el, nu știu pentru ea”
”Relația este una foarte frumoasă și foarte asumată. Sper să fie cu happy-end. Eu așa sper și mă rog la Dumnezeu (nr. este femeia care-l va duce pe chef la altar). Ei doi stau împreună mai tot timpul, lucru nou pentru el, nu știu pentru ea. De data asta, este ceva foarte serios și special.
Nu știam că ies, ei au fost plecați undeva, eu nu am putut să merg. Este fiert, nu mi-a spus nimic despre ceea ce au făcut până acum, de aici mi-am dat seama că e ceva serios, dar cred că o s-o ia emisiuni și la filmări cu el, peste tot. M-aș bucura enorm (nr. ca cei doi să aibă copii), dar e alegerea fiecăruia. M-aș bucura enorm pentru că un copil este ceva minunat în viața fiecărui om”, a spus sora lui Cătălin Scărlătescu la Antena Stars.
Ce femei au trecut prin viața lui Scărlătescu
Cu ceva timp în urmă, Cătălin Scărlătescu a vorbit și despre modul în care cucerește femeile, afirmând că a avut parte în viață de câteva doamne cu adevărat senzaționale.
„Cel mai simplu mod este să îi spui direct: Domnișoară, vă invit la masă diseară! Dacă o femeie are creier, are tot ce îi trebuie.
Nu există o matrice, n-am alergat după avocate, medici. Am avut în viața mea cel puțin câteva femei senzaționale, eu sunt nenorocitul și nebunul care nu a știut să le păstreze. N-am avut relații cu femei tâmpite, am avut relații cu femei foarte mișto. Nu sunt genul acela de om să mă afișez, viața mea privată e viața mea privatată, de ce aș face-o acum?
Sunt o persoană publică, îmi văd de meseria mea, dar am un zid și viața mea din spatele acelui zid vreau să rămână acolo”, a spus Cătălin Scărlătescu.
A mai făcut însă o completare al tabloului femeii care îl face fericit: „Cu cât este mai inteligentă, cu cât este mai inventivă, cu atât este mai fabuloasă”, a spus acesta.
Sursă foto: instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook