Așa cum a arătat pe rețelele sociale, în cele 10 săptămâni petrecute la Survivor România, Cătălin Zmărăndescu a reușit performanța de a slăbi 25 de kilograme. Toate hainele îi sunt foarte largi. Pantalonii care îi erau strâmți când a plecat în Republica Dominicană, acum pur și simplu cădeau de pe el.
O mare de oameni l-a întâmpinat pe Zmărăndescu la aeroport. Au venit, în primul rând, copiii de la academia sa sportivă, care l-au aclamat pe Aeroportul Otopeni.
Prietenii i-au făcut o surpriză și i-au adus o bucată de șorici. „Din Dominicană, de la cocos și două linguri de orez, la șorici”, a exclamat Cătălin Zmărăndescu după ce a deschis punga în care i s-a adus prețiosul preparat la care poftea.
Zmărăndescu va da în vileag strategiile Faimoșilor
Marțea trecută, Cătălin Zmărăndescu a fost eliminat din competiția Survivor România. El a fost nominalizat de Marian. Nu se aștepta la așa un rezultat. Acum însă a mărturisit că nu va rămâne fără replică la eliminarea sa. Fostul luptător a spus ca va dezvălui toate strategiile concurenților de la Faimoși, care au dus la plecarea lui.
View this post on Instagram
Ce „traseu” va face Zmărăndescu săptămâna aceasta
Revenirea în țară a fost extrem de emoționantă pentru Cătălin Zmărăndescu. Acesta și-a revăzut copiii cei mici și nu s-a mai putut dezlipi de ei. În drum spre Târgoviște, Cătălin Zmărăndescu a făcut o oprire la un mall. Avea nevoie să își cumpere haine noi, pentru că toate îi sunt acum, foarte mari, după ce a slăbit 25 de kilograme. „N-am mai avut greutatea aceasta din anul 2002”, le-a mărturisti fanilor.
Odată ajuns acasă, Cătălin s-a bucurat de prima cafea adevărată, alături de superba lui soție. El a declarat și cu ce își va umple timpul în săptămâna care va veni. „Singurul traseu pe care îl voi face în următoarea săptămână va fi din living în bucătărie și din bucătărie în living. Așa să știți. Și vă mai spun ceva: doar ciorbă vreau!”, a mărturisit fostul faimos.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook