Cazul lui Chris Kaba, un rapper în vârstă de 24 de ani care a fost împușcat mortal pe 5 septembrie 2022, în urma unei urmăriri de către poliție, a stârnit în ultimii doi ani o serie de proteste și valuri de critici, dar și acuzații de rasism.
Acuzat pentru uciderea rapperului a fost un trăgător de elită de la Scotland Yard, Martyn Blake, în vârstă de 40 de ani. Acesta a susținut în cadrul procesului intentat că a acționat în momentul în care Kaba părea că reprezintă o amenințare iminentă pentru colegii lui.
Rapperul a vrut să îi calce cu mașina pe polițiști
Kaba era urmărit de către o mașină sub acoperire a Scotland Yeard, după ce fusese implicat într-o împușcătură cu o seară înainte. Altercația avusese loc în Brixton, sudul Londrei, iar vehiculul său, un Audi Q8, fusese utilizat ca mașină de fugă.
Pe 5 septembrie, Poliția, care era pe urmele lui Kaba, a blocat Audi-ul acestuia pe o stradă rezidențială din Streatham, unde ofițerii au strigat „poliție înarmată, arată-mi mâinile”. În acel moment, Kaba a început să conducă mașina înapoi și înainte, dând cu spatele într-o mașină de poliție și accelerând în mașinile parcate, părând că intenționa să calce ofițerii care îl înconjurau.
Un trăgător de elită a intervenit și și-a salvat colegii
Un trăgător de elită de la Scotland Yard, Martyn Blake, în vârstă de 40 de ani, a acționat în momentul în care Kaba părea că reprezenta o amenințare iminentă. Blake a tras prin parbrizul mașinii, împușcându-l pe Kaba, momentul fiind surprins de camerele de supraveghere ale poliției. După tragerea focului, au început să se audă strigăte de „primul ajutor” și „focuri de armă trase”. Rapperul a murit ulterior la spital.
În timpul procesului, Serviciul de Procuratură al Coroanei a prezentat imagini din timpul incidentului, inclusiv înregistrări de pe camerele corporale ale poliției. Un ofițer a declarat că ar fi tras în Kaba, dacă Blake nu ar fi acționat. Alt ofițer, cunoscut ca NX109, a menționat că a fost aproape să fie călcat de Audi-ul lui Kaba, având degetul prins în mânerul ușii mașinii.
Polițistul a fost găsit nevinovat
Procurorul Tom Little, KC, a argumentat că Blake a exagerat amenințarea pe care o reprezenta Kaba și că a evaluat greșit riscul. Cu toate acestea, avocatul apărării, Patrick Gibbs, a afirmat că Blake nu era „Robocop” și a acționat rapid pentru a-și proteja colegii.
Într-un final, după aproape trei săptămâni de proces, juriul l-a achitat pe Blake de acuzația de crimă, iar familia lui Chris Kaba a descris verdictul ca fiind o „durere de neimaginat” și a exprimat sentimente de nedreptate și suferință profundă.
Achitarea lui Blake a ridicat o problemă gravă
Kaba a fost ucis în circumstanțe controversate, acuzațiile de rasism fiind făcute chiar de către familia victimei, însă instanța a stabilit clar că nu era cazul de așa ceva. Achitarea lui Blake a generat întrebări cu privire la modul în care ofițerii înarmați sunt trași la răspundere în astfel de cazuri.
Cazul lui Chris Kaba a stârnit o revizuire a practicilor de responsabilitate în rândul ofițerilor înarmați și a generat îngrijorări cu privire la recrutarea și retenția ofițerilor în această unitate.
Acum, Blake se confruntă cu o audiere disciplinară, iar familia lui Kaba ar putea lua în considerare acțiuni legale împotriva poliției metropolitane. Această tragedie continuă să aibă un impact profund asupra comunității și asupra modului în care este percepută poliția în Marea Britanie și nu numai.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook