În dosarul de la Tribunalul Constanța, unde tânărul va fi adus de la Penitenciarul Poarta Albă, unde execută arestul preventiv, sunt depuse expertize care lămuresc dacă șoferul drogat de la 2 Mai a intrat în studenți cu intenție. Amintim că Vlad Pascu este trimis în judecată sub acuzația de ucidere din culpă. În dimineața zilei de 19 august 2023, Vlad Pascu a condus drogat și cu viteză, provocând un tragic accident în urma căruia a ucis pe loc un băiat și o fată, Sebastian și Roberta, ambii studenți. Accidentul a avut loc în curba dintre localitatea 2 Mai și Vama Veche.
Expertiza a lămurit cum a intrat șoferul drogat în studenții de la 2 Mai
Conform rechizitoriului, Vlad Pascu a fost acuzat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, fugă de la locul accidentului și conducere sub influența drogurilor. Între timp, în dosar, procurorii au stabilit, pe baza concluziilor experților, că Vlad Pascu este singurul vinovat de producerea accidentului.
„S-a concluzionat că locul producerii impactului dintre autoturismul marca Mercedes şi pietoni a fost pe acostamentul din dreapta al DN 39, pe sensul de deplasare dinspre Vama Veche către localitatea 2 Mai, iar, în momentul impactului, ultimii doi pietoni se deplasau pe acostamentul din dreapta, în timp ce autovehiculul se deplasa cu roțile din dreapta pe acostament, peste marcajul longitudinal format dintr-o linie continuă aplicată la marginea părții carosabile”, se arată în expertiza aflată la dosar.
Experții au mai punctat un lucru important: în contextul în care viteza maximă legală pe tronsonul respectiv de drum, unde era o curbă periculoasă, era de 50 km / h, Vlad Pascu rula cu o viteză de 102,86 km/h în momentul producerii impactului.
Ce vor cere în proces avocații părților
Totodată, așa cum s-a arătat, accidentul de la 2 Mai a fost cauzat de un cumul de factori: „conducătorul auto se afla sub influenţa substanţelor psihoactive şi nu a respectat regimul legal de viteză, neadaptând viteza la condițiile de drum; iar pietonii care circulau pe acostamentul drumului DN 39, pe partea dreaptă a sensului lor de mers au creat o stare pasivă de pericol”.
Conform surselor Gântul, la această primă înfățișare sunt așteptați și părinții tinerilor uciși în timpul accidentului. De asemenea, e posibil să fie de față și mama lui Vlad Pascu. Totodată, jurnaliștii au aflat, „pe surse”, că tânărul ar fi solicitat mutarea în arest la domiciliu și că, pe durata arestului preventiv ar fi dat dovadă de o atitudine „spășită”.
Este posibil ca avocații lui să solicite procedură simplificată, pentru a beneficia de reducere de pedeapsă. Pe de altă parte, având în vedere declarațiile publice ale părinților victimelor, e posibil ca avocații lor să ceară schimbarea încadrării faptei, „din ucidere din culpă în omor”, au mai declarat surse judiciare, în exclusivitate pentru Gândul.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook