Simona Ionescu / Redactor Șef

Expertiza a arătat de ce a fugit Vlad Pascu de la locul accidentului. Avocat: „A văzut că în spatele său…”

Expertiza a arătat de ce a fugit Vlad Pascu de la locul accidentului. Avocat: „A văzut că în spatele său…”
Noi detalii șocante apar în dosarul accidentului mortal de vara aceasta de la 2 Mai. Ancheta continuă în acest caz care îl are protagonist pe tânărul Vlad Pascu, un băiat de bani gata care, la nici 20 de ani, a făcut cunoștință  de mult cu substanțele interzise și chiar avea preferințe.

Expertiza solicitată de procurori în cazul accidentului mortal de la 2 Mai a arătat de ce a fugit Vlad Pascu de la locul accidentului. Amintim că acesta a ucis doi tineri și a rănit trei, după ce a condus mașina drogat, în luna august a acestui an.  După ce a izbit grupul de tineri care se deplasa pe trotuar, tânărul nu a oprit să le acorde ajutor sau să sune la 112 și să ceară o ambulanță, ci a fugit de la locul accidentului.

Vlad Pascu și părinții, trimiși în judecată de DIICOT

Între timp, anchetatorii au descoperit o întreagă rețea de traficanți și consumatori de droguri din care făcea parte și tânărul, perchezițiile în dosarul „Hidra”, de săptămânile trecute, fiind unele de amploare.

Alături de fiul lor, părinții lui Vlad Pascu au fost trimiși în judecată

Joi, pe portalul instanțelor, a apărut un dosar în care procurorii DIICOT îi trimit în judecată pe tânărul Vlad Pascu, pentru trafic de droguri, pe mama sa, Miruna Pascu, pentru infracțiuni contra înfăptuirii justiției, iar pe tatăl tânărului, Claudiu Pascu, pentru nerespectarea regimului armelor şi munițiilor. Toți cei trei au calitatea de inculpați, dosarul urmând să fie judecat pe fond.

Expertiza a arătat de ce a fugit Vlad Pascu după accident

Vineri, a devenit publică și expertiza solicitată de anchetatori în cazul accidentului de la 2 Mai. Aceasta arată că Vlad Pascu rula cu o viteză de peste 102km/ora la momentul impactului cu victimele. Adrian Cuculis, avocatul familiei Robertei, fata de 20 de ani ucisă în accident arată că, potrivit expertizei, în momentul accidentului, Vlad Pascu circula cu 102 kilometri pe oră, și se afla sub influența drogurilor, oprind autoturismul la 50 de metri de locul impactului, iar apoi plecând spre Vama Veche.

Expertiza în cazul accidentului mortal de la 2 Mai a arătat de ce a fugit Vlad Pascu de la locul accidentului.

„Se conturează și mai mult ipoteza inițială asupra faptului că Pascu a plecat de la fața locului având percepția că dacă nu are nicio mașină în spate care să fi văzut accidentul, ar putea să scape. Reiese treaba aceasta și din faptul că a oprit doar câteva secunde apoi și-a continuat deplasarea. Cu atât mai mult este necesara schimbarea încadrării faptei din ucidere din culpă în omor”, arată avocatul. Totodată, expertiza a mai arătat că Pascu făcea slalom pe drum și rula în afara părții carosabile.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre