Gigi Becali a dezvăluit în cadrul unui interviu TV, acordat în urmă cu câteva zile, ce activități întreprinde în mod obișnuit în ultima vreme. Patronul FCSB s-a retras din viața publică și se concentrează, printre altele, pe afaceri și pe familie.
În urmă cu câteva zile, latifundiarul a declarat că, din cauză că el nu are serviciu, munca lui este la biserica din Pipera. Astfel, Gigi Becali se duce zilnic și stă în biserică 2 ore, iar duminica se roagă 4 ore și stă de vorba cu Dumnezeu, iar sărbătorile nu sunt o excepție, astfel că se pare că anul nou îl va prinde pe Gigi Becali la biserică și de această dată.
În numele Domnului, a ajutat în multe cazuri sociale grave
Pe lângă faptul că este un om credincios, Becali a și ajutat multe persoane de-a lungul vieții, în spiritul Domnului și al credinței. Printre persoanele care au beneficiat de sprijinul financiar al latifundiarului de-a lungul vremii se numără și un copil ce suferea de cancer în stadiu terminal, care a fost prezent la emisiunea Next Star.
Cazul a fost dezvăluit chiar de către prezentatorul Dan Negru, în cadrul emisiunii „Prietenii lui Ovidiu”, a lui Ovidiu Ioanițoaia: ”Am o poveste cu Gigi și nu știu dacă să v-o zic sau nu…. N-a vrut s-o spună și s-o facă public. La Next Star, show-ul meu cu copii, a fost un puști care avea cancer în fază terminală. Cânta foarte frumos, dar avea cancer în fază terminală. Avea nevoie de niște zeci de mii de euro multe, ca să-și salveze viața. Omul n-a găsit, tatăl lui, mama lui n-au găsit banii”, povestește Dan Negru. „Nea Gigi a dat toți banii ăștia și i-a salvat viața. N-a vrut s-o spună la televizor. A vrut să fie într-o liniște și într-o discreție a lui. Copilul ăla, aici în România i-au dat trei luni de supraviețuire. Au trecut 8 ani de atunci și chiar vorbesc cu ăsta mic. Atunci m-a impresionat gestul lui Becali. E vorba de o viață salvată! Ce se spune, ce se vorbește, nu mă interesează. Eu știu că ăstuia mic omul ăsta, Gigi Becali, i-a schimbat viața”, a încheiat prezentatorul TV.
Mirela Vaida își crește singură copiii. Cum se descurcă ea și soțul ei cu 3
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook