Cinci bărbați înarmați au dat buzna în vila lui Roberto Baggio, legenda fotbalului italian. Bărbatul a fost rănit, apoi sechestrat alături de familie într-o cameră și jefuit.
Totul s-a întâmplat în timp ce urmărea liniștit la televizor meciul Spania-Italia la Euro 2024
Roberto Baggio, legendarul atacant italian, care în 1999 a fost ales al treilea cel mai bun jucător al secolului de către FIFA, a fost victima unei răpiri și a unui jaf violent în vila sa din Altavilla Vicentina, în timp ce urmărea la televizor meciul Spania – Italia de la Euro 2024. Cotidianul „La Gazzetta dello Sport” relatează că cinci bărbați înarmați au pătruns în casa fostului fotbalist, în vârstă de 57 de ani, și l-au închis pe acesta și familia sa într-o cameră timp de 40 de minute.
Ce s-a întâmplat în timpul spargerii din casa lui Roberto Baggio
Roberto Baggio i-a înfruntat pe atacatori, iar în timpul luptei a fost tăiat pe frunte și a trebuit să fie tratat, medicul punându-i mai multe copci, la spitalul Arzignano. Cotidianul „Corriere Veneto” susține că „Baggio a încercat să-l confrunte pe unul dintre agresori și, după o luptă foarte scurtă, hoțul l-a lovit în frunte cu bila de cauciuc dintr-o armă, provocându-i o rană adâncă”.
Hoții au furat ceasuri, bijuterii și bani
În timp ce familia Baggio era sechestrată, infractorii au răscolit toate camerele și au furat ceasuri, bijuterii și bani. Când fostul fotbalist și-a dat seama că hoții au plecat, a reușit să spargă ușa camerei și a sunat la poliție.
Roberto Baggio locuiește de 15 ani în ferma sa, situată pe un deal cu vedere spre Altavilla Vicentina, împreună cu soția sa Andreina și cei trei copii ai lor.
Cea mai divină coadă de cal din istoria fotbalului
Roberto Baggio, căruia i se spunea „cea mai divină coadă de cal din istoria fotbalului”, s-a retras din activitate în 2004. A jucat de-a lungul carierei la Vicenza, Fiorentina, Juventus, AC Milan, Bologna, Inter și Brescia. Cariera lui Roberto Baggio, cel mai bun jucător al anului la FIFA și câștigător al Balonului de Aur în 1993, a fost marcată de penalty-ul pe care l-a ratat la loviturile de departajare în care Italia a pierdut finala Cupei Mondiale din 1994 în fața Braziliei.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook