O vedetă ă niubită de public a anunțat că nu se simte bine în direct și toată lumea s-a speriat. Ce s-a întâmplat, de fapt.
Ce veste a primit de la medici vedeta de la ProTV care era să leșine în timpul unui live. A fost chemată ambulanța și…
Cu puți timp în urmă, lui Emily Burghelea i s-a făcut foarte rău chiar în timp ce prezenta matinalul alături de cele două colege ale sale. Toată lumea s-a speriat și a fost chemată imediat salvarea și a fost preluată urgent de medici și dusă la spital. A fost imediat pusă pe perfuzii, dar medicii i-au dat cea mai bună veste: așteaptă un bebeluș.
Vedeta i-a dat vestea cea bună imediat și iubitului său, Andrei, în stilu-i caracteristic. „Iubitul lui Emily este gata pentru doi? Nu era nici din cauza anemiei, nici din cauza oboselii, sunt însărcinată! O să mai avem un copil!”, i-a transmis moderatoarea iubitului pe Instagram.
Nu a planificat sarcina
Emily Burghelea, în culmea fericirii, dar spune că nu a planificat nimic în acest sens, însă îi mulțumește lui Dumnezeu pentru darul pe care i l-a făcut. În scurt timp, vedetele au sărit cu felicitările, iar primele au fost Adela Popescu, Ilinca Vandici, Majda și Ozana Barabancea sunt vedetele care i-au transmis numai gânduri bune.
„Dumnezeu bunuțul! Ce dar frumos ne-a făcut el iar!”, i-a răspuns Emily juratei de la Te cunosc de undeva. De asemenea, blonda a avut un mesaj și pentru colega și prietena, Majda: „A venit barza. Păpușică frumoasă, îmi pare rău că mi-a fost rău în platou”.
Cine este iubitul vedetei
De când sunt împreună, iubitul vedetei, care este afacerist, nu a vrut să-și arate fața, Emily reușind să-l fotografieze cu ochelari și mască. „Nu multă lume știe asta, însă noi am avut două relații! Prima a eșuat, eram amândoi foarte ocupați, munceam foarte mult și nu era momentul potrivit.
Când ne-am reîntâlnit, însă… am fost amândoi pregătiți să o luam împreună pe același drum, până la adânci bătrâneți. (…) Andrei nu își dorește să fie persoană publică. Este un tip extrem de discret care nu are nevoie de atenție. Mă susține în tot ceea ce fac și a acceptat, de dragul meu, să facă parte din viața mea publică protejandu-și însă identitatea. A împăcat și “capra” și “varza”, a spus Emily Burghelea, pentru Substantial. Cei doi mai au o fetiță superbă de doi ani.
Sursă foto: instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook