Cu 18 ani în urmă, Adriana Iliescu a adus pe lume o fetiță frumoasă. Avea 66 de ani și 320 de zile, a născut la Maternitatea Giulești și astfel a intrat în Cartea Recordurilor.
Anii au trecut și fetița a crescut, transformându-se într-o tânără la fel de frumoasă, inteligentă, care-și croiește un drum bun în viață. În vremurile pe care le trăim, e greu să crești un copil, dar Adriana Iliescu a știut totdeauna ce să facă pentru ca fiicei sale să nu-i lipsească nimic.
Micuța nu i-a ieșit niciodată din cuvânt, iar acum este studentă la două facultăți din București, la Litere și la Științe Umane, cu taxă. Fost profesor de limba și literatura română, Adriana Iliescu are o pensie bună, plus că mai încasează bani și de la Uniunea Scriitorilor. După un simplu calcul, reiese că cele două femei trăiesc din 7000 de lei pe lună.
„Păcatul meu ar fi să zic că o duc greu financiar”
„Nu este o perioadă geroasă, de unde ger și frig? E chiar bine afară! În casă avem căldură, avem apă caldă, ne este bine, nu ducem lipsă de nimic. Nu ne plângem de nimic.
M-a ajutat bunul Dumnezeu, am fost profesor universitar și am o pensie de 5.000 de lei pe lună, nu am probleme cu banii. Păcatul meu ar fi să zic că o duc greu financiar.
„Ne-am gospodărit mereu cu cât am avut și nu am cerut nimănui nimic”
Nu ne-a fost ușor, dar am trecut împreună prin toate. Am trăit din pensia mea de profesor, aș adăuga chiar profesor universitar, dar și din indemnizația pe care o primesc de la Uniunea Scriitorilor. Adică, ceva în jurul a 2.000 de lei. Ne-am gospodărit mereu cu cât am avut și nu am cerut nimănui nimic!”, a mărturisit cea mai bătrână mamă din România.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook