Simona Ionescu / Redactor Șef

Cea mai frumoasă petrecere pentru fetița adoptată de Dana Nălbaru și Dragoș Bucur

Cea mai frumoasă petrecere pentru fetița adoptată de Dana Nălbaru și Dragoș Bucur
Mare sărbătoare în casa Danei Nălbarul și a lui Dragoș Bucur. Fetița lor mijlocie a împlinit 8 ani. La mulți ani, copil frumos!

După ce fiul celor doi a împlinit  săptămâna trecută cinci ani, artiștii au sărbătorit-o  pe India Roxana, fetița pe care au adoptat-o în urmă cu trei ani. Pentru micuța Roxana a fost cea mai frumoasă aniversare de care a avut parte în toată viața ei. „La mulți ani, minune! Te iubesc”, a scris Dana Nălbaru, alături de două fotografii, în care Roxana suflă fericită în lumânările de pe tortul ei cu fructe.

Petrecerea a fost una în familie, așa cum obișnuiesc Dana Nălbaru și Dragoș Bucur, contextul pandemic actual fiind un motiv în plus să se țină de „tradiția” casei lor care presupune multă discreție. De o petrecere discretă, în grădina casei, a avut parte și fiul lor, Kadri, care a primit trei torturi, zilele trecute (ca să ajungă la toți copiii).

Cei doi artiști au povestit că au adoptat-o pe Roxana, pentru că  și-au dorit să îi facă un bine unui copil care avea o nevoie disperată de ajutor. Era ideea lor de oameni, dinainte de a deveni părinți. Dana Nălbaru (43 de ani) și Dragoș Bucur (42 de ani) formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbizul autohton. Se iubesc de peste 13 ani și au împreună trei copii, doi biologici: o fată Sofia, de 13 ani, și un băiețel Kadri (5 ani), dar și o fetiță înfiată, pe nume India Roxana (8 ani).


Incendiar. Ultimele fotografii cu Anamaria Prodan dezbrăcată pe Coasta de Azur

Cum arată fiul Mihaelei Rădulescu. Puștiul refuză să vorbească limba română


„A fost o dorinţă veche, dinainte de a-l avea pe Kadri. Ne-am dorit să facem un real bine. Am simţit nevoia să salvez viaţa cuiva, oricât de lipsit de modestie sună lucrul ăsta Am accesat lista copiilor greu adoptabili, lista copiilor pe care nu-i vrea nimeni. Am văzut-o şi în patru luni ne-am cunoscut. La câteva săptămâni după ce ne-am văzut a venit la noi şi a rămas”, a povestit Dana într-un interviu mai vechi.

India Roxana avea 5 ani atunci când a intrat în noua ei familie și, fiind de etnie romă, venea de pe lista copiilor „neadoptabili”. Dana Nălbaru este în prezent mamă full-time.  Ea și-a retras și copiii de la școală pentru a face home schooling. Deseori, fosta solistă a îndrăgitei trupe HI-Q a vorbit despre prejudecățile oamenilor în ceea ce privește adopția, dar și etnia fetiței sale, dezvăluind care au fost motivele care au determinat-o să ia decizia de a primi încă un copil în căminul său.

Cei doi soți au stat departe de scandaluri mondene și controverse, de-a lungul vremii și pare că nimic nu le-ar putea strica liniștea. Amândoi au recunoscut, la un moment dat, că s-au îndrăgostit la prima vedere și au decis încă din prima clipă să trăiască toată viața împreună.

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre