Deocamdată, reprezentanții statului nu au anunțat nimic, deși există legislație în vigoare, iar cei mai mulți români au uitat de prevederile dispuse anul trecut.
Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, însă a comunicat următoarele:
„Legea care a apărut anul trecut și care compesa și plafona prețul la gaz și energie a stabilit ca ANRE-ul, la 1 aprilie 2023, să majoreze tarifele cu costurile care nu au fost plătite operatorilor de transport și distribuție în anul 2021 și în anul 2022.
La nivelul consumatorilor de energie electrică, cel mai probabil n-o să vadă absolut nicio creștere în factura din aprilie. Nu același lucru va fi la factura de gaze naturale, acolo unde, datorită faptului că prețul efectiv plătit de consumator, cel puțin la nivelul consumatorului casnic, în cele mai multe cazuri este sub prețul plafonat, acolo se va vedea o creștere care din estimările noastre poate să fie până la cel mult 5%.
Consumator non casnic, cu un consum sub 50.000 MWh/an va avea o creştere cu circa 1-2% faţă de preţurile efectiv achitate în luna februarie 2023. Consumator non casnic cu un consum peste 50.000 MWh/an, creştere va fi cu circa 5-10% faţă de preţurile efectiv achitate în luna februarie”, se arată în comunicatul semnat de preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliţă.
Potrivit acestei asociaţii, conform OUG 33/2007 cu modificările ulterioare, ANRE are obligaţia să verifice dacă tarifele solicitate de operatori sunt realizate în conformitate cu Metodologiile de stabilire a tarifelor şi să le aprobe dacă aceste tarife respectă Metodologia.
Legea 357/2022, aprobată de Parlament şi promulgată de şeful statului, prevede, că, începând cu 1 aprilie 2023 se vor adăuga în tarif (de transport şi distribuţie gaze şi energie electrică, n.r.) toate costurile care au fost suportate de operatorii de transport în anul 2021 şi anul 2022 şi care, conform legii, se vor recupera prin majorarea tarifelor începând cu 1 aprilie 2023.
Se lucrează la schimbarea facturilor, ca să fie mai ușor de înțeles
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook