Îndrăgostiți iremediabil de bradul de Crăciun, Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu l-au păstrat până pe 10 februarie. Moment în care prezentatoarea a decis să-l desfacă. S-a pus și un premiu pe 1000 de euro.
Decisă să intre primăvara în casa sa, Cristina Șișcanu și-a anunțat soțul că va desface pomul de Crăciun. Doar că s-a lovit de Mădălin Ionescu care nu era încă pregătit să se despartă de o asemenea frumusețe. Femeie hotărâtă, Cristina i-a spus soțului că face pariu cu el chiar și pe 100 de euro că se va apuca de treabă, dar după negocieri suma a ajuns la 1000 de euro. Dialogul dintre cei doi a fost spumos.
„Mădălin zice nu”
„Trebuie ținută minte această dată, pentru că pe 10 februarie strângem bradul. Cum e? Mădălin zice nu. Ba da, ba da. Gata, ajunge, nu se mai poate, frate. Baby, te rog frumos. Pe bune, încep să mă supăr, nu mai suport. Nu se mai potrivesc lalelele cu bradul. Punem pariu? Pariu pe 100 de euro că desfac bradul?
Pe 100 de euro că-mi ia o oră maxim. Și de depozitat… Pe 1000 de euro? Și ne uităm pe ceas. 1000 de euro? Vino încoace. El nu cred că știe că l-am filmat”, s-a distrat Cristina Șișcanu în timp ce Mădălin Ionescu era trist că va rămâne în casă fără simbolul Crăciunului.
„Nu dormim împreună”
Cu câteva zile în urmă, Cristina și-a anunțat fanii că, deși nu doarme împreună cu Mădălin, vor recupera în timpul zilei, pentru că vor sta împreună 12 de ore din 24. „Am zis 12, pentru că de obicei nu dormim împreună. Deci partea cu somnul nu se întâmplă prea des. Chiar sunt curioasă cum va evolua situația pentru că vom avea proiecte comune. Vom sta împreună, probabil vor face excepție zilele în care merg eu la televiziune. Cum te simți în această nouă postură?”, l-a întrebat Cristina pe soțul său, alături de care era la un restaurant.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook