Simona Ionescu / Redactor Șef

Cele mai frumoase tradiții și obiceiuri ale lunii mai

Cele mai frumoase tradiții și obiceiuri ale lunii mai
Se spune că luna mai este cea în care Raiul coboară pe pământ. Ce amestec de superstiții și obiceiuri ale lunii mai se păstrează cu sfințenie.

În tradiția românească i se mai spune și Florar, Frunzar sau Luna ierburilor. Care sunt cele mai frumoase tradiții și obiceiuri ale lunii mai.

Cele mai frumoase tradiții și obiceiuri ale lunii mai

Specialiștii spun că în luna mai, cea în care natura explodează, există șansa unei recolte bune: plouă în mai, avem mălai. Dacă la începutul lunii gospodarii mai au încă vin din recolta trecută în butoaie, trebuie să-l scoată și să-l trateze. Altfel, vinul se va strica. Dar cine va bea din acest vin va fi ferit de boli în decursul anului.

Neprielnică pentru nunți

O altă superstiție foarte cunoscută se referă la faptul că în luna mai nu se fac nunți, pentru că mariajul se va scutura ca și florile. De asemenea, nu e bine ca femeile să nască prunci. Bătrânii cred cu tărie că dacă în serile de mai apare roua și e timp răcoros, atunci va fi fân și belșug, dar și vin.

Și tot aceștia afirmă că dacă în mai năpădesc gândacii, atunci va fi un an mănos. Tot un an roditor prevestesc și furtunile cu tunete și fulgere din luna mai. Ca semn al fertilității și sănătății, ușile caselor se împodobesc cu crenguțe înverzite.

Acestea se păstrează până la seceriș când se folosesc la foc pentru coacerea pâinii. Pentru ca locuința să fie păzită de trăznete, gospodinele pun leuștean la ferestrele caselor.

În ziua lui Ioan Fierbe Piatră nu se consumă fructe rotunde

În fiecare an pe data de 25 mai creștinătatea sărbătorește A treia aflare a capului sfântului proroc Ioan Botezătorul. Ziua este cunoscută în popor și sub numele de Ioan Fierbe Piatră, iar oamenilor li se recomandă să nu lucreze, pentru a fi feriţi de furtună, fulger, trăsnet şi foc.

Potrivit legendei, Sfântul Ioan a fost un tânăr sărac care a fost ademenit de o femeie frumoasă. Pentru a-l feri însă să cadă în păcat, se spune că Dumnezeu i-a schimbat capul lui Ioan cu cel al unei oi, acesta fiind descoperit chiar în ziua de 25 mai.

Se crede că Ioan Fierbe Piatră ducea furtuna, des­cărcând-o deseori în livada celui ce-i necinstise sărbătoarea. Pentru a avea sănătate, în această zi nu consumați fructe rotunde cum ar fi prune, mere, pere dar nici căpățâni de usturoi.

De asemenea, pe 25 mai nu mâncați nici un fruct sau legumă de culoare roșie. Nu beți nici vin roșu pentru că amintește de sângele vărsat de Ioan în timpul decapitării sale. În această zi se sfințesc mere, pere, struguri și castraveți care se împart oamenilor săraci, în amintirea celor trecuți în neființă.

Constantin și Elena, sărbătoarea păsărilor de pădure

Atât catolicii cât și ortodocșii îi sărbătoresc pe data de 21 mai pe sfinții împărați Constantin și Elena, datorită cărora creștinismul a devenit religie permisă. Tradiția spune ca agricultorii să nu lucreze pentru a evita pagubele aduse holdelor de păsările cerului. Pentru a alunga duhurile rele, femeile dau cu tămâie în toată casa și stropesc casa și grădina cu agheasmă.

Sursă foto: romaniatv.ro, 9AM.ro

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre