Pentru un celebru prezentator de la radio Pro FM, a merge acasă a devenit un coșmar. Un vecin nu-i dă pace, iar jurnalistul a ajuns că ceară ajutorul poliției pentru a scăpa de probleme.
Gabriel Fereșteanu este un cunoscut realizator de programe radio, dar și cunoscut jurnalist care a făcut multe anchete în trecut la Evenimentul zilei. Bărbatul nu-și mai găsește liniștea din cauza unui vecin și a fost obligat să apeleze la oamenii legii. Cu nervii în pioneze, Gabriel a făcut și un video pe contul de socializare, unde a explicat tot ce se întâmplă în viața lui în ultima perioadă.
„Poliția pare că nu are îndeajuns de multe instrumente ca să poată să gestioneze toată situația asta”
„Sunt convins că foarte mulți dintre voi aveți probleme cu unii dintre vecini. În cazul de față vorbim despre o persoană în vârstă de 70 de ani. Poliția pare că nu are îndeajuns de multe instrumente ca să poată să gestioneze toată situația asta.
Un bătrân care terorizează… Ca să vă dați seama de la început despre ce vorbim, ultimele sale acțiuni, ultimele două acțiuni pe care omul ăsta, vecinul meu, le-a făcut, au fost unele foarte grave.
Gabriel Fereșteanu: „A folosit spray paralizant pe scara blocului”
Mai precis, a folosit spray paralizant pe scara blocului, nu odată, de două ori, pentru că pur și simplu nu-și suportă niciun vecin. Evident, totul a fost surprins de camerele de supraveghere, vă las și imaginile să le vedeți.
Iar a doua oară când a folosit spray-ul ăsta paralizant, s-a lăsat cu poliție, cu pompieri și cu salvare, totul în parcarea blocului în care eu locuiesc. Sunt anumite situații cum e situația actuală, în care bătrânul ăsta nu-și înțelege gravitatea acțiunilor”.
„Există metoda de internare nevoluntară”
„Se poate ca și voi să aveți în bloc oameni care nu înțeleg ce fac. Să știți că există pârghii legale, atunci când amenzile astea sunt în zadar și sunt o pârghie absolut insuficiente pentru a-ți rezolva problema… (…) Există metoda de internare nevoluntară.
Când persoana în cauză nu mai conștientizează cât de grave sunt acțiunile sale, reprezentanții poliției pot cere această internare nevoluntară. În mod evident există și lege pentru treaba asta… (…) am aflat toată situația de pe grupul blocului. (…) Există și plângeri penale pentru vecinii care fac cu rea intenție, spre exemplu hărțuire sau tentativă de omor”, a fost mesajul prezentatorului.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook