Simona Ionescu / Redactor Șef

A murit profesorul Ileana Cârstea Simion, una dintre cele mai respectate figuri din mediu. Prezentatori și actori sunt cu lacrimi în ochi și-i mulțumesc acesteia pentru tot ajutorul și profesionalismul extraordinar.

Considerată o autoritate în domeniul dicției și al comunicării, Ileana Cârstea Simion a fost nu doar cel mai bun profesor, ci și un prieten extraordinar și model de viață, care a format generații de jurnaliști și prezentatori.

Victor Ciutacu: „Mi-a rămas pe creier: la tine, mintea bate dicția”

„Puțini sunt prezentatorii/moderatorii care nu i-au trecut pragul. Am făcut-o și eu. Pentru scurtă vreme, când eram gata să semnez cu Realitatea. M-am autodeturnat către Antene și s-a rupt vraja. Asta nu a împiedicat-o să mă urmărească de la distanță și să-mi scrie ori de câte ori considera că e cazul.

Dincolo de sfaturile ei, pe care le-am încălcat ca nimeni altul, mi-a rămas scris pe creier “la tine, mintea bate dicția”. Odihniți-vă-n pace, doamnă”, a fost mesajul dureros al lui Victor Ciutacu.

„Dacă sunt astăzi ceea ce sunt și fac ceea ce fac, vi se datorează”

ileana carstea simion
A murit profesoara de dicție a generații întregi de jurnaliști, actori și prezentatori tv

Imediat ce a auzit trista veste, Mihaela Tatu a transmis un mesaj pe contul de socializare, în care a spus că tot ce a devenit în viață i se datorează profesorului Ileana Cârstea Simion. „Doamna mea dragă și unică! Profesoara mea de dicție și comunicare! Doamna Ileana Cârstea Simion!

De astăzi veți învăța îngerii bucuria rostirii clare și-n adevăr! Dacă sunt astăzi ceea ce sunt și fac ceea ce fac, vi se datorează. Și toate generațiile de actori și oameni de televiziune de care v-ați ocupat. Drum în lumină și recunoștință veșnică!”, a transmis și Mihaela Tatu pe Facebook. Printre elevii doamnei profesoare se numără și actrița Anca Sigartău, jurnaliştii Anca Dumitrescu şi Tudor Muşat.

Ileana Cârstea Simion rămâne o legendă în industria media românească. Mii de profesioniști datorează succesul lor metodei de predare a Ilenei Cârstea Simion, care a revoluționat modul de înțelegere a dicției și comunicării. Colegii și foștii elevi ai Ilenei Cârstea Simion transmit mesaje pline de recunoștință, confirmând că această doamnă a fost pilonul invisible al televiziunii și teatrului românesc. Maria Dragomiroiu, povești despre copilărie și relația cu Ileana Sărăroiu. „Visam să am săndăluțe, că-mi intrau mărăcini în talpă”.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre