Celebrul artist a fost diagnosticat cu infecție pulmonară după ce s-a internat într-un spital din apropierea casei de vacanță din Nuevo Vallarta.
Sursele spun că Gere suferea de tuse înainte de călătorie, unde se presupune că starea sa de sănătate s-a deteriorat atât de mult încât a simțit nevoia să solicite asistență medicală. Starul a petrecut o noapte în spital, unde a primit tratament pentru boala sa.
„După aproape 3 săptămâni în care toată lumea a fost bolnavă…”
Actorul plecase în vacanță cu soția sa, Alejandra și copii și urmau să sărbătorească a 40-a aniversare a femeii. Alejandra a făcut o postare pe contul de socializare în care le-a mulțumit fanilor pentru grija pe care o poartă familiei sale.
„Vă mulțumesc tuturor pentru urările de ziua de naștere… după aproape 3 săptămâni în care toată lumea a fost bolnavă în familia noastră, astăzi, în sfârșit, mă simt mult mai bine!”, au fost cuvintele acesteia. Fotografia o arată pe Silva într-o rochie albastră, în timp ce se plimba în picioarele goale pe plajă cu cei doi copii, în timpul escapadei într-un adevărat paradis tropical.
Cine este soția lui Richard Gere
Silva, soția lui Richard Gere, este o publicistă spaniolă și era prietenă cu familia lui Gere. Cei doi au început povestea de dragoste în anul 2015 și s-au căsătorit în 2018 la ferma actorului din nordul statului New York. Din dragostea lor au venit pe lume doi copii. Înainte de relația cu Silva, Gere a fost căsătorit cu supermodelul anilor 1990 Cindy Crawford, dar și cu Bond girl Carey Lowell.
Mi-a promis cel puțin 20 de ani buni
Între Silva și Richard Gere există o diferență de 33 de ani, dar Silva a dezvăluit că starul din Pretty Woman i-a promis că va rămâne suficient de mult timp pentru a-i vedea pe cei doi copii ai lor crescând și devenind adulți. „Mi-a promis cel puțin 20 de ani buni. Dar trebuie să mărturisesc că el are mult mai multă energie decât mine, este mult mai activ. Este greu să ții pasul cu el. … Nu este om!”, a povestit partenera lui Richard Gere.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook