Dino Parc Râșnov dă drept de vot copiilor care nu au împlinit 18 ani și îi invită să voteze președintele dinozaurilor! Sâmbătă, 19 octombrie 2024, se dă startul campaniei electorale pentru Alegerile Prezidențiale Dinozauriene.
Doar cinci dinozauri din 120 au intrat în cursă
În cursa electorală s-au înscris cinci dinozauri, din 120 prezenți. E vorba de Tyrannosaurus-Rex (Pardidul Carnivor), Triceratops (Partidul Erbivor), Ankylosaurus (Partidul Armură).
Precum și Hatzegopteryx (Partidul Zburător) și Seismosaurus (Partidul Gigantic). Scopul organizării acestor alegeri dinozauriene este de a-i familiariza pe cei mici cu procesul electoral și spiritul civic, dar și de a le preda o lecție de democrație.
Promisiuni electorale
Printre promisiunile electorale ale candidaților se află noi locuri de joacă, un cinematograf VR, ecrane tactile. Dar și noi dinozauri ficși și animatronici, holograme și proiecții uimitoare și multe alte surprize.
Organizatorii pun la dispoziția celor mici tot ce e nevoie pentru un scrutin autentic. De la afișe și flayere electorale, cabine, urnă și ștampile de vot, dar și alte materiale informative. Urna se va închide pe 8 decembrie 2024, la finalul programului cu publicul, când se va anunța și câștigătorul.
„Sunt un pui de om responsabil”
Copiii vor primi flyere informative din care vor afla care este candidatul lor preferat. Iar la ieșirea din cabina de vot vor fi premiați cu o brățară pe care scrie: ”Am votat! Sunt un pui de om responsabil!”.
Toți candidații și-au prezentat platformele electorale, promițând, printre altele, noi dinozauri ficși și animatronici – atestați științific și în mărime natural. Precum și noi locuri de joacă de interior și de exterior, reinstalarea tirolienei în parc, un cinematograf VR.
Dar și ecrane tactile, interactive, o sală cu holograme și proiecții uimitoare. Candidații nu au uitat nici promisiunile haioase, cei mici urmând să aleagă fie pentru ”ieftinirea șnițelelor”, fie pentru ”o lege care să oblige părinții să mănânce periodic broccoli!”
„Dorim să-i familiarizăm cu regulile democratice, să le predăm, prin joc, o lecție importantă de democrație”
”Organizăm la Dino Parc Râșnov un proces electoral pentru cei mici care încă nu au dreptul să voteze la alegerile generale din țară din acest an. În acest fel, dorim să-i familiarizăm cu regulile democratice, să le predăm, prin joc, o lecție importantă de democrație.
Punem la dispoziția părinților și a profesorilor un instrument eficient și distractiv, prin care pot să-i învețe pe copii ce înseamnă importanța exercitării dreptului de a vota.
Sperăm să se bucure de acest joc serios, mai ales că au de ales dintre cinci candidați foarte ambițioși și competenți. Despre care știm sigur că își vor îndeplini toate promisiunile în cel mai scurt timp posibil”, a declarat Bogdana Balmuș, purtător de cuvânt al Dino Parc Râșnov.
Mai multe detalii puteți afla pe dinoparc.ro, pe paginile de Facebook și Instagram ale Dino Parc Râșnov sau la numărul de mobil 0741.208.703.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook