De trei ani se chinuie cu o afecțiune și nimeni nu a putut să-l ajute. Chef Florin Dumitrescu e cu nervii la pământ.
Chef Florin Dumitrescu s-a operat. Ce a pățit celebrul bucătar
Unghiile încarnate îi dau mari dureri de cap lui Florin Dumitrescu. Și nu de ieri, de azi, ci de trei ani. Simpaticul bucătar nu mai știe pe unde să scoată cămașa, mai ales că nu a reușit să dea peste o pedichiuristă așa cum și-ar dori. Drept urmare, acesta a anunțat pe contul său de Instagram că a fost obligat să se opereze.
„Câteva zile nu mai sar ca Jordan, dar totuși am și eu o rugăminte la școlile de pedichiură din Romania. Nu mai tăiați unghiile rotunde și lăsați colțurile în pace. De 3 ani mă chinui cu unghia încarnată după ce am vrut să merg și eu cu degetele la vedere. Și odată pe an trebuie să mă operez. Suntem mulți băieți cu problema asta!”, a spus Dumitrescu.
„Chirurgia nu este rezolvarea”
Fanii au sărit imediat în ajutorul celebrului bucătar și i-au dat sfaturi bune, îndrumându-l să meargă și la un podolog. „Asta încercăm sa facem ultimii 3 ani. Învățam pedichiuristele sa lucreze corect! Încă mai avem de lucrat, dar suntem pe drumul cel bun. Chirurgia nu este rezolvarea, va recomand un podolog, sunt multe tehnici de lucru cu astfel de probleme, fără durere și mult mai eficiente. Sănătate va doresc!”, a spus unul dintre internauți.
Cum a fost surprins colegul său, Sorin Bontea
Toți cei trei prieteni bucătari, Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea au avut parte de vacanțe de vis anul acesta. Dacă fotografiile postate de Florin și Cătălin au fost pe placul fanilor, o poză de-a lui Bontea le-a adus acestora zâmbetul pe buze. Pus pe glume așa cum îl știm, acesta a apărut pe plajă, cu o pălărie albă pe care avea un flamingo roz. Așa cum era de așteptat, fotografia a făcut senzație.
Sursă foto: instagram, a1
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook