Cadrele didactice au o serie nemulțumiri, drept pentru care sindicatele din Educație s-au unit și au declanșat greva generală. Astfel, deși au mers la școală, luni, învățătorii și profesorii nu vor preda, nu vor evalua și nu vor pune absențe. Practic, refuză să lucreze. Doar că lucrurile nu au stat chiar așa. Foarte mulți părinți s-au plâns, public, de faptul că fiii și fiicele lor care nu au mers la ore s-au ales cu absențe în catalog. Asta după ce, săptămâna trecută, reprezentanții sindicatelor i-au sfătuit pe părinți să-i țină pe copii acasă.
Ideea este că profesorii care nu erau membri de sindicat sau care, pur și simplu, nu au dorit să facă grevă, au mers la clasă și au ținut ore. Și, în consecință, au pus absențe elevilor care lipseau.
Ministerul Educației propune o majorare salarială cu 9%
Luni dimineață, Ministerul Educației a transmis un comunicat de presă bazat pe cele discutate, duminică, la Palatul Victoria, discuție la care au participat premierul României – Nicolae-Ionel Ciucă, președintele Camerei Deputaților – Marcel Ciolacu, reprezentanți ai executivului și liderii federațiilor sindicale reprezentative din învățământ. „Ministerul Educației împreună cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul Finanțelor și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene au început demersurile pentru elaborarea actelor normative care să creeze cadrul legal pentru:
– salarizarea întregului personal nedidactic din învățământul de stat, la nivelul grilelor prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, pentru anul 2022. Din analiza Ministerului Educației, aceasta înseamnă o creștere de circa 9% a salariului și un impact bugetar estimat la 90 de milioane de lei, până la finalul anului calendaristic, pentru cei aproape 55.000 de beneficiari din învățământul preuniversitar și 10.000 din învățământul superior;
– acordarea unui bonus pentru profesorii debutanți;
– acordarea unor stimulente financiare pentru profesorii care sunt încadrați în unități de învățământ din zone defavorizate.
Menționăm că acordarea unor stimulente financiare pentru cadrele didactice care își desfășoară activitatea în unități de învățământ din zone defavorizate este unul dintre obiectivele cuprinse în proiectul Legii învățământului preuniversitar, care se află, astăzi, la vot, în plenul Senatului României. Reiterăm faptul că educația reprezintă o prioritate națională pentru partidele aflate în actuala Coaliție de guvernare”, a transmis Ministerul Educației.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook