Simona Ionescu / Redactor Șef

Cristina Spătar a dat totul din casă. Cum a aflat presa că a fost cerută de nevastă

Cristina Spătar a dat totul din casă. Cum a aflat presa că a fost cerută de nevastă
Toată suferința Cristinei Spătar din ultimii ani s-a dus ca un fum atunci când l-a cunoscut pe proaspătul soț. Să aibă acesta ce n-a avut nici un bărbat care a trecut prin viața cântăreței?

După un divorț complicat și o perioadă de care nu mai vrea să-și amintească, Cristina Spătar e mai fericită ca niciodată. Iar „vinovat” de acest lucru este noul soț al artistei, care o adoră și ar face orice pentru ca vedetei să nu-i lipsească nimic.

Cristina Spătar a vrut să țină relația departe de ochii curioșilor, de aceea a ales ca și cununia civilă să fi ținută la secret. În emisiunea lui Cristi Brancu, ea a recunoscut cum a aflat presa de planurile sale. Artista a povestit cum a fost cerută în căsătorie și susține că nu s-a gândi nici un moment la așa ceva.

„Tot timpul mă surprinde, cu orice”

„A fost foarte drăguț. Stabilisem să facem într-un cerc foarte restrâns totul. Tot timpul mă surprinde, cu orice. Nu știam că atunci se va întâmplă lucrul ăla (n.r.cererea în căsătorie). Ce pot să zic, noi ne-am dus să discutăm despre business cu tovarășii noștri în Dubai, a organizat el o masă, eu așa am crezut. Mi s-a părut așa, ceva extraordinar. Stând la masă așa, deodată, a dispărut, eu am crezut că e la toaletă, pe undeva, când colo s-a întors cu buchetul de flori și cu inelul de logodnă.

 

„Vorbeam de mult timp despre lucrul asta și în final am făcut pasul. A fost ceva intim, ceva foarte frumos”

Nu mă așteptam, nici nu știam ce să fac. Prietena noastră, soția unuia dintre băieții cu care eram, a filmat tot momentul și l-a pus pe Instagram. De acolo a găsit presa, noi nu am vrut să facem public. Eu m-am căsătorit pe 10 decembrie. Vorbeam de mult timp despre lucrul asta și în final am făcut pasul. A fost ceva intim, ceva foarte frumos. Eu am zis că o să fim 4-5 persoane, când colo, au fost și ai lui, și ai mei.

„Când m-a cerut în căsătorie, cu ei m-am consultat și mi-au zis: Da mami, da, da!”

Am întâlnit un om extraordinar, un om care iubește copiii, chiar are și un club de fotbal pentru copii. Și el, la rândul lui, are un copil, un băiețel de 11 ani. Eu zic că va fi bine. Copii sunt foarte încântați (n.r. fiul și fiica ei). Când m-a cerut în căsătorie, cu ei m-am consultat și mi-au zis: „Da mami, da, da!”. Mi se pare că totul e mâna lui Dumnezeu.

E un foarte bun, foarte generos, altruist, un om foarte curat, ceea ce nu mai există în ziua de azi. Un om foarte cinstit, plin de calități. Foarte multă răbdare a avut să mă cucerească. Nu mai sunt un copil, am o vârstă și chiar am stat foarte mult pe gânduri până să zic acest da”, a povestit Cristina Spătar. Cât despre nuntă, va avea loc anul viitor, vor cânta maestrul Nicolae Botgros, Mariana Ionescu Căpitănscu, Ion Paladi, iar nașii vor fi o surpriză.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre