I-au fost luat toate economiile de o viață, iar Culiță Sterp nu mai știe ce soluție să găsească pentru a rezolva problema. Ieri, și-a dat drumul la gură, într-o intervenție pe Tik Tok.
Culiță Sterp nu mai poate aștepta să fie prinși hoții care i-au furat seiful plin cu bani. Iată la ce s-a gândit
Artistul s-a gândit la o variantă care ar putea duce la prinderea hoților care i-au spart casa. Vedeta a fost anunțată de oamenii legii că au fost în jur de trei, patru persoane care au avut grijă să umble la camera de luat vederi, astfel că s-a îngreunat munca polițiștilor.
În aceste condiții, Culiță Sterp s-a gândit să ofere o recompensă oricărei persoane care i-ar putea da vreo informație despre infractori. Astfel, cine îi va spune cine sunt hoții va primi 10.000 de euro, iar dacă există vreo persoană cu ajutorul căreia va recupera o parte din bani, va primi 25.000 de euro.
Când zic „foarte mulți” nu mă refer la mii de euro, nici la zeci de mii de euro. Mult mai mulți bani
”Cred că ați auzit toți că la noi acasă a avut loc o spargere. Mi s-a furat un seif cu foarte mulți bani și când zic ‘foarte mulți’ nu mă refer la mii de euro, nici la zeci de mii de euro. Mult mai mulți bani. Eu nu am vrut să fac publică chestia asta. Maică-mea și cu Geta au făcut-o. Au trecut deja vreo trei săptămâni de când s-a întâmplat chestia asta. Eu ofer o recompensă de 25.000 de euro dacă cineva mă ajută să găsesc hoții și să recuperez o parte din bani.
Dacă nu, dau 10.000 de euro recompensă doar să aflu hoții, numai să aflu cine mi-a spart casa. A fost la noi acasă Poliția, ei au zis că au fost minim 3-4 hoți”, a declarat Culiță Sterp într-un vlog. Cât privește seiful, el spune că acesta cântărește peste 100 de kilograme, este de culoare gri și avea un cod, a amintit vedeta, care se gândește că poate ar putea fi aruncat prin vreo pădure.
S-a mai furat un seif?
Potrivit informațiilor oferite de Antena 1, în București a mai avut loc un jaf, iar trei bărbați au reușit să sustragă 300.000 de euro cu tot cu seif. Bărbații au sărit gardul, apoi s-au folosit de mai multe unelte speciale cu care au smuls seiful din perete. Cel rămas lefter ar fi un specialist în creşterea şi dresajul câinilor de rasă.
Conform unui comunicat al Poliției București, transmis ieri, despre furtul unui seif cu 300.000 de euro, datele jafului se potrivesc cu cel al lui uliță Sterp. Tot 3-4 persoane au acționat (deja 3 au fost reținuți de polițiști ieri), seiful a fost luat cu totul, iar înăuntrul lui erau sute de mii de euro.
După mai multe investigații în București și Ialomița, hoții au fost prinși, iar în locuința lor au fost găsite mai multe sume de bani. Pe numele acestora a fost deschis acum dosar penal. Să fie doar o simplă coincidență că ambele seifuri au fost smulse din perete, cu tot cu bani? Sau oamenii legii au considerat că trebuie să-l protejeze pe artist până nu se lămurește problema din toate punctele de vedere?
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook